Sorina Pintea: Vom iniţia noi programe de sănătate şi activităţi pentru depistarea precoce a cancerului

Guvernul a aprobat, marţi, o hotărâre care prevede menţinerea şi dezvoltarea programelor naţionale existente şi introducerea unor programe şi activităţi noi. Programele naţionale de sănătate se vor derula până la finalul anului 2019, fiind introduse şi activităţi pentru depistarea precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali.
Filip Stan
25 iun. 2019, 20:24
Sorina Pintea: Vom iniţia noi programe de sănătate şi activităţi pentru depistarea precoce a cancerului

Executivul a adoptat, marţi, la propunerea Minusterului Sănătăţii, Hotărârea pentru modificarea secţiunii A din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 şi pentru prelungirea termenului de aplicare.

”Actul  normativ prevede menţinerea şi dezvoltarea programelor existente şi introducerea unor programe şi activităţi noi. Astfel, aplicarea prevederilor HG nr. 155/2017 va fi prelungita,  până la data de 31 decembrie 2019, printr-un  act aditional care va fi încheiat de casele de asigurări de sănătate sau direcţiile de sănătate publică cu furnizorii de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare specifice, dispozitive medicale”, a transmis, marţi seară, Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sorina Pintea spune că vor exista şi noi programe şi activităţi pentru depistarea precoce a cancerului.

„Începând de anul acesta, vom iniţia noi programe de sănătate şi activităţi pentru depistarea precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali, evaluarea statusului vitaminei D pentru grupele la risc, dar şi includerea de noi activităţi în cadrul programului naţional de sănătate mintală, pentru a pune în aplicare protocolul semnat de către autorităţi cu organizaţiile din domeniu”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Astfel, în cadrul Programului naţional de depistare precoce a cancerului în regim de screening, a fost înfiinţat Subprogramul de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc, în regim de screening selectiv.

De asemenea, actul normativ creează cadrul legal pentru organizarea unităţilor de specialitate în vederea implementării unor proiecte pilot care vor avea ca obiective identificarea precoce a afecţiunilor oncologice la persoanele asimptomatice şi monitorizarea periodică a persoanelor cu risc înalt de a dezvolta cancer.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, reducerea poverii cancerului prin depistarea în faze incipiente de boală şi reducerea pe termen mediu-lung a mortalităţii specifice prin intervenţii de screening organizat, este un obiectiv inclus în cadrul Strategiei naţionale de sănătate 2014-2020.

”Prin diagnosticarea persoanelor cu leziuni pre-canceroase sauforme inaparente clinic, urmată de referirea acestora către serviciile specializate de diagnostic şi tratament, pentru a beneficia de asigurarea unui diagnostic în timp util şi de realizarea unor intervenţii curative timpurii, când tratamentul este mai eficient şi, de regulă şi mai puţin costisitor”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

„Am convingerea că acest subprogram va contribui la ameliorarea profilului epidemiologic nefavorabil al bolii oncologice în România, îmbunătăţirea stării de sănătate a bolnavilor, creşterea calităţii vieţii şi a speranţei de viaţă a acestora”, a mai declarat Sorina Pintea.

De asemenea, au fost incluse două obiective noi în cadrul Programului naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică: creşterea nivelului de competenţe ale specialiştilor care lucrează cu persoane cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate şi al calităţii serviciilor medicale acordate acestora şi creşterea nivelului de abilităţi şi cunoştinţe ale părinţilor şi familiilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

”Prin introducerea acestor obiective, se urmăreşte actualizarea cunoştinţelor tuturor categoriilor profesionale implicate în prevenirea, identificarea şi tratarea persoanelor cu tulburări din spectrul autist, având ca rezultat aşteptat creşterea calităţii serviciilor de sănătate şi a şanselor de recuperare a acestor bolnavi. De asemenea, prin includerea acestor obiective se creează cadrul  legal pentru îndeplinirea scopului prevăzut în Protocolul de colaborare privind implementarea măsurilor necesare creşterii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări în spectrul autist la servicii integrate de sănătate, sociale şi de educaţie, încheiat între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţinale, Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Un nou program aprobat este ”Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc’’, care va  permite instituirea tratamentului profilactic sau curativ, contribuind astfel la scăderea incidenţei rahitismului şi osteomaciei.

Conform specialistilor din cadrul comisiilor de specialitate pediatrie, obstetrică-ginecologie neonatologie şi endocrinologie ale Ministerului Sănătăţii, pentru  populaţia generală se întregistrează o prevalenţă a deficitului de vitamină D între 40 şi 75%, iar în cazul copiilor prevalenţa variaza de la 0,66% la grupa de vârstă cuprinsă între 1-3 ani până la 8,90% la grupa de vârstă cuprinsă între 14-18 ani.

De asemenea, se înregistrează o prevalenţă a sechelelor de rahitism de 1,8% în mediul urban şi 0,7% în mediul rural, în condiţiile asigurării accesului gratuit la suplimentarea cu vitamina D a alimentaţiei copiilor şi gravidelor.

În aceste condiţii, specialiştii apreciază necesitatea şi utilitatea monitorizării statusului nutriţional al vitaminei D prin determinarea valorilor serice 25-OH vitaminei D la anumite grupe populaţionale aflate la risc de deficit stabilite prin consens.

De asemenea, Hotărârea de Guvern prevede şi completarea obiectivelor Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control a infecţiei HIV/SIDA pentru asigurarea cadrului legal în vederea imlementării unor acţiuni specifice de prevenire, precum depistarea precoce a persoanelor infectate în rândul celor cu comportament la risc pentru infecţia HIV/SIDA şi a persoanelor infectate HIV simptomatice.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Se construiește drumul de mare viteză care va lega România de Europa de Vest. Va avea poduri, dar și pasaje, iar o mulțime de șoferi vor fi încântați
Capital.ro
Doliu în România. S-a stins un simbol al sportului românesc: Ne luăm rămas-bun de la un mare campion
Playtech.ro
Cine poate fi martor la o succesiune. Detalii esenţiale din legea moştenirii
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Amendă pentru un sandviș. Reguli noi pentru cei care preferă călătoriile cu trenul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
S-a sinucis Elena Marsilia! A fost găsită moartă, în penitenciar
Playsport.ro
Diplomat român bătut în Rusia și evacuat de urgență. FSB este principalul...
Capital.ro
Se confiscă toți banii. Bancnotele pe care trebuie să le eviți în România. NU le mai folosi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Partidul nou care ar putea schimba totul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Începe Programul Rabla 2025: cum te poți înscrie și câți bani poți obține