Adrian Cioflâncă, istoric, despre prezenţa evreilor în aparatul de represiune stalinist românesc: O participare consistentă

„Participarea evreilor la aparatul de represiune (n.r. – stalinist) – s-au scris deja câteva studii – e un fapt cunoscut. E o participare consistentă, care se întâmplă, mai ales, să zicem, nu-i aşa, în eşalonul doi-trei din aparatul de represiune şi care încetează undeva spre 1958-1960, odată cu epurările din stat şi din partid pe care le face regimul”, a spus miercuri Adrian Cioflâncă, la finalul conferinţei „Wilhelm Filderman înfruntă comunismul (1944-1963). O analiză bazată pe documente inedite din Arhivele Yad Vashem, USHMM şi CNSAS”.

El a susţinut că prezenţa masivă a evreilor în aparatul represiv din primii ani ai comunismului în România are mai multe explicaţii.

„Trebuie ţinut cont de forma foarte perversă în care regimul comunist amestecă represiunea politică cu efortul retributiv. Vorbim de perioada ’44 – ’48 în care toată Europa e angajată în acest efort retributiv de a pedepsi criminalii de război, cei care au scăpat, vinovaţi pentru declanşarea războiului, pentru crimele împotriva civililor ş.a.m.d. Şi, din ce văd, există o recrutare pe marile dosare care privesc criminali de război a unor ofiţeri de origine evreiască pentru că erau consideraţi cei care au familiaritate cu ce s-a întâmplat cu evreii din lagăre”, a mai explicat Adrian Cioflâncă, citat de Agerpres.

Directorul CSIER-WF a precizat că „al doilea tip de resort ţine de profilul socio-profesional al lumii evreieşti care era educată, avea un nivel de alfabetizare realmente dublu faţă de lumea creştină”, iar un al treilea element rezidă în faptul că în ’44 – ’45 se căutau oameni noi, alternative la cei care au colaborat, într-un fel sau altul, cu vechile regimuri succesive”.

„Şi era greu de găsit o altă elită alternativă. Avem şi tradiţia consistentă în lumea evreiască de simpatie faţă de stânga sub toate formele de stânga, pentru că avem diferite alocări ideologice şi faptul că avem un nou efort de mobilizare a regimului. (…) Regimul comunist are probleme de legitimitate. Prin cooptări masive nediscriminate care sunt făcute până în ’48, când încep epurările, vor să arate că organizaţiile sunt reprezentative sociologic şi au avut cât mai multă lume din toate categoriile profesionale şi din toate etniile din România”, a spus Adrian Cioflâncă.

Potrivit acestuia, un alt element al acestui fenomen a fost legat de „sociologia migraţiei”.

„Se creează reţele. Contează foarte mult networkingul care are diferiţi vectori: de natură etnică, de natură socială, ţinând de diferite sociabilităţi. Şi cum vedem şi din memoriile unor activişti evrei din perioada respectivă, multe lucruri se rezolvă din gură în gură. Aud că e un post undeva, unul îl trage pe altul. Şi lucrul ăsta contează foarte mult. Vorbim de o perioadă în care politica de cadre a regimului e destul de laxă tocmai din motivul de a-şi arăta legitimitate şi reprezentativitate în faţa publicului, în momentul în care publicul încă mai contează”, a mai spus istoricul.

În cadrul conferinţei „Wilhelm Filderman înfruntă comunismul (1944-1963). O analiză bazată pe documente inedite din Arhivele Yad Vashem, USHMM şi CNSAS”, susţinută cu ocazia includerii numelui lui Wilhelm Filderman în titulatura Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Adrian Cioflâncă a făcut o prezentare amplă şi documentată a rolului esenţial jucat de Filderman în dezvoltarea şi prezervarea vieţii evreieşti, precum şi în obţinerea şi apărarea drepturilor evreilor.

Lider timp de trei decenii al principalelor organizaţii evreieşti, Filderman a ţinut piept atât tendinţelor extremiste, în perioada interbelică, cât şi regimurilor dictatoriale – carlist, legionar, antonescian şi comunist, a explicat directorul CSIER-WF.

”Preocupat de a documenta viaţa evreiască, Filderman a lăsat în urmă scrieri fundamentale şi o bogată arhivă, fără de care am şti infinit mai puţin despre istoria evreilor din România în secolul al XX-lea”, a spus acesta.

Potrivit istoricului, imediat după 23 august 1944, Filderman a luat poziţie faţă de tendinţele dictatoriale ale Partidului Comunist Român, în scurt timp ajungând un adversar al noii puteri comuniste, fiind arestat pentru scurt timp, vizat de campanii de presă în oficiosul comunist „Scânteia” sau în „Unirea”, boicotat în interiorul organizaţiilor în fruntea cărora era şi lăsat fără posibilitatea de a conduce destinele lumii evreieşti.

În atare condiţii, el a fost nevoit să fugă din ţară, continuând însă, din Occident, să critice regimul totalitar comunist, dovedind o lucidă cunoaştere a realităţilor din România şi a mecanismelor represive utilizate pentru supunerea societăţii.