Gabriela Firea: Proiectul Pasajului Doamna Ghica este blocat de consilierii generali USR şi PNL

Construirea Pasajului Doamna Ghica, ce ar elimina blocajele în trafic şi ar creşte viteza de circulaţie în zona Colentina, este blocată de consilierii USR şi PNL, acuză primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Proiectul prin care municipalitatea urma să preia terenul pentru realizarea pasajului de la Sectorul 2 a fost respins, după ce consilierii USR şi PNL s-au abţinut ori au votat împotrivă.
Filip Stan
26 iun. 2019, 16:33
Gabriela Firea: Proiectul Pasajului Doamna Ghica este blocat de consilierii generali USR şi PNL

Proiectul prin care Primăria Capitalei ar fi preluat terenul administrat de Primăria sectorului 2, aflat pe amplasamentul viitorului Pasaj Doamna Ghica-Colentina, a fost supus, miercuri, votului în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, însă a fost respins, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

14 consilieri de la USR şi PNL s-au abţinut, iar 6 aparţinând aceloraşi formaţiuni au votat împotrivă. Au fost exprimate 28 de voturi „pentru” (PSD-ALDE şi PMP).

Este vorba despre un teren cu o lungime de 1.000 de metri identificat, conform planurilor cadastrale, ca secţiune din artera de circulaţie Doamna Ghica, între Bd. Lacul Tei şi la 100 metri est după Strada Constanţa.

„Consilierii PNL şi USR blochează un proiect esenţial pentru fluidizarea traficului din Capitală, ignorând beneficiile pe care o astfel de investiţie le are pentru una din zonele cele mai aglomerate din Bucureşti. Era necesar să preluăm acest teren pentru execuţia pasajului Doamna Ghica-Colentina şi vă reamintesc că am atribuit proiectarea şi execuţia încă din luna mai. Pasajul este prevăzut cu 4 benzi de circulaţie, iar avantajele realizării sale sunt incontestabile: se vor elimina blocajele de trafic din zonă, va creşte viteza de circulaţie şi accesibilitatea zonei, se va reduce rata accidentelor prin adoptarea unor măsuri de siguranţă. Realizarea pasajului are impact şi asupra mediului prin reducerea prafului, zgomotului, noxelor, preluarea şi descărcarea apelor pluviale”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, potrivit News.ro.

Proiectul începe din zona intersecţiei străzii Doamna Ghica cu Bulevardul Lacul Tei şi prevede realizarea părţii carosabile cu cele 4 benzi, cu trotuare şi partea de iluminat public, dar are şi o componentă de deviere şi relocare, acolo unde e cazul, a reţelelor de utilităţi existente.

Costul estimat al lucrărilor, aprobat prin HCGMB nr. 4/2019, se ridică la aproximativ 28 de milioane de euro. Indicatorii tehnico-economici, aprobaţi în luna ianuarie, prevăd construcţia unui pasaj de circa 200 de metri lungime şi 16,5 metri lăţime, aferent celor 4 benzi, dar lucrările se fac pe un traseu total de un kilometru, se mai arată în comunicatul PMB.

De asemenea, in conformitate cu discuţiile avute cu membrii Comisiei Tehnice de Circulaţie, s-au păstrat numărul şi poziţia celor trei staţii de autobuz. Trotuarele se vor proiecta pe ambele părţi ale arterei şi vor avea o lăţime de minimum 1,5 metri. Astfel se va ţine cont de caracteristicile funcţionale şi de intensitatea circulaţiei pietonilor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Marius Mitran, poveste fabuloasă cu MM Stoica! Ziaristul a făcut autostop pentru a ajunge la meci, apoi a avut parte de o surpriză: „Am albit! Era coadă la ‘ia-mă, nene’”
Capital.ro
Vârstnicii care primesc 2.783 de lei pensie. Câți pensionari are România în total. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Cum să îți construiești o casă cu bani mai puțini în 2026. Greșelile care îți pot dubla costurile fără să îți dai seama
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Alexandra Căpitănescu, în topul preferințelor pentru Eurovision! Fanii cred că România are șanse reale să câștige concursul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi