NATO pledează pentru menţinerea acordului internaţional ce priveşte programul nuclear al Iranului

Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen a pledat pentru acordul internaţional privitor la programul nuclear iranian, document care în opinia sa, deşi nu este perfect, constituie cea mai bună opţiune.
Alina Costache
28 iun. 2019, 06:40
NATO pledează pentru menţinerea acordului internaţional ce priveşte programul nuclear al Iranului

”Cred că alternativa este mai rea întrucât ea înseamnă că nu ai niciun control, că nu ai nicio perspectivă asupra programului nuclear al Teheranului şi asupra ambiţiilor sale nucleare”, a declarat Rasmussen pentru agenţia de presă germană, în marja unei conferinţe privind democraţia şi securitatea, începută joi la Copenhaga.

”Dacă Iranul ar avea succes în dezvoltarea unei arme nucleare, atunci ar începe o foarte periculoasă cursă a înarmării în regiune”, a subliniat fostul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

Anul trecut, SUA s-au retras din acordul încheiat în 2015 de şase mari puteri mondiale şi Iranul. În opinia lui Anders Fogh Rasmussen, această decizie a Washingtonului a fost menită să aducă din nou Teheranul la masa negocierilor, strategie riscantă, dar care poate avea sorţi de izbândă. Această abordare este similară cu cea a preşedintelui american Donald Trump faţă de Coreea de Nord, a subliniat Rasmussen.

”Blocarea strâmtorii Ormuz, o cale maritimă importantă pentru transporturile de petrol, ar fi un dezastru pentru economia mondială”, a adăugat Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO între 2009 şi 2014 şi premier al Danemarcei în perioada 2001-2009.

Rasmussen şi-a exprimat speranţa că Rusia va reveni la masa negocierilor şi va participa în mod constructiv la modernizarea Tratatului privind forţele nucleare intermediare – INF, semnat de SUA şi fosta Uniune Sovietică în 1987, a interzis rachetele lansate de la sol ce transportau focos nuclear pe o distanţă cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.

SUA, susţinute de aliaţii săi din NATO, acuză Moscova de încălcarea INF prin dezvoltarea sistemului său 9M729, cunoscut în cadrul NATO drept SSC-8. Washingtonul a stabilit drept termen limită data de 2 august pentru ca Rusia să se conformeze, în caz contrar considerându-se că tratatul a expirat.

Rusia, ce respinge acuzaţiile, şi-a anunţat intenţia de a se retrage din INF.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România