Simona Halep a câştigat duelul româncelor la Wimbledon 2019. A învins-o în trei seturi pe Mihaela Buzărnescu

Simona Halep s-a calificat miercuri în turul 3 al turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, după o victorie împotriva altei românce, Mihaela Buzărnescu, 6-3, 4-6, 6-2.
Filip Stan
03 iul. 2019, 06:07
Simona Halep a câştigat duelul româncelor la Wimbledon 2019. A învins-o în trei seturi pe Mihaela Buzărnescu

WIMBLEDON 2019. Simona Halep, 27 de ani, locul 7 WTA, fost lider mondial, s-a impus după o oră şi 51 minute în faţa unei adversare de 31 ani, care este pe locul 53 în ierarhia mondială. Buzărnescu a reuşit miercuri unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest sezon.

Halep a câştigat primul ghem al meciului, reuşind breakul, şi s-a desprins la 2-0, apoi Buzărnescu a egalat, 2-2. După 3-3, Halep a avut o serie foarte bună, câştigând cinci ghemuri consecutive, care i-au permis să-şi adjudece primul set, 6-3, şi să aibă 2-0 în setul secund. Buzărnescu a revenit puternic, cu două breakuri, şi a avut avantaj de 4-2 în setul 2. Halep a egalat situaţia, 4-4, dar nu a putut s-o împiedice pe rivala ei să se impună în setul 2, cu 6-4.

Fostul lider mondial a început în forţă setul decisiv, în care s-a desprins la 3-0. Buzărnescu a revenit din nou, apropiindu-se la 2-3, dar a părut apoi să cedeze fizic şi a pierdut setul, 2-6.

WIMBLEDON 2019. Halep a reuşit un as, iar Buzărnescu, niciunul. Halep a comis trei duble greşeli, Buzărnescu, 4. Halep a obţinut 111.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA pentru calificarea în şaisprezecimi de finală.

Buzărnescu rămâne cu 72.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA pentru accederea în turul secund. Ea a ajuns anul trecut până în turul al treilea la Wimbledon, la prima sa participare pe tabloul principal.

Halep şi Buzărnescu s-au mai înfruntat o singură dată, în 2008, la turneul ITF de la Monteroni D’Arbia (Italia, 25.000 de dolari), Simona câştigând cu 6-3, 6-0, în primul tur.

Halep o va întâlni în runda următoare pe belarusa Victoria Azarenka (40 WTA). Azarenka, fost lider mondial, a trecut uşor de miercuri Ajla Tomljanovic (Australia), cu 6-2, 6-0.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Firma care a făcut revizia liftului prăbușit la Ministerul Transporturilor are probleme financiare imense. Ce decizie s-a luat în legătură cu datoriile
Capital.ro
Anunț pentru clienții Raiffeisen Bank. Se schimbă regulile în mobile banking. Control complet asupra plăților
Playtech.ro
Oraşele în care românii nu mai doresc să locuiască, unele sunt importante. Internauţii dau şi motive: „Din cauza economiei”
Adevarul
Japonia testează un avion de pasageri de cel puțin două ori mai rapid decât legendarul Concorde. Două ore de la Tokyo în SUA
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un craniu uman, un picior și două telefoane au fost găsite pe un câmp proaspăt arat, din Maramureș
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Moșii de vară 2026. Tradiții și obiceiuri importante la români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi