Lia Savonea: Independenţa justiţiei atrage o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, a transmis, duminică, de "Ziua Justiţiei", că independenţa justiţiei conferită la nivel constituţional atrage cu sine o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc.
Iulian Tudor
07 iul. 2019, 07:29
Lia Savonea: Independenţa justiţiei atrage o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc

Potrivit sursei citate, începând cu anul 1994, în prima duminică a lunii iulie se sărbătoreşte „Ziua Justiţiei”, „simbol al unităţii profesioniştilor dreptului, având ca fundament încrederea societăţii în actul de justiţie şi, totodată, un bun moment de cugetare şi reflecţie asupra justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului”.

„O zi ce reprezintă un moment de sărbătoare dedicat justiţiei şi tuturor celor care, prin contribuţia lor profesională, o slujesc şi o înfăptuiesc, prilej pentru întreaga societate şi toţi profesioniştii dreptului de a conştientiza simbolic scopul fundamental al acesteia, şi anume acela de a contribui la echilibrul social prin respectarea întotdeauna a supremaţiei legii. Independenţa justiţiei conferită la nivel constituţional atrage cu sine o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc şi obligaţia morală a unităţii corpului profesional al magistraţilor în vederea garantării acestei valori fundamentale, pentru protejarea tuturor cetăţenilor în faţa oricărei forme de arbitrariu”, a menţionat Lia Savonea, conform mesajului transmis cu ocazia „Zilei Justiţiei” postat pe site-ul CSM.

Ea a mai precizat că justiţia se află „într-o perioadă de frământări şi căutări”, fiind „de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii”.

„Într-un context în care justiţia se află într-o perioadă de frământări şi căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii, ca factor stabil şi stâlp al unităţii şi credibilităţii justiţiei. Doresc pe această cale să felicit toţi magistraţii care şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea cu onoare şi conştiinţă, având ca motivaţie a conduitei profesionale deplina respectare a legii, a justiţiabililor şi a valorilor fundamentale ale societăţii democratice. Îmi exprim, de asemenea, respectul şi aprecierea pentru contribuţia adusă în scopul îndeplinirii actului de justiţie de către toţi profesioniştii dreptului, având ferma convingere că numai împreună vom reuşi să menţinem o justiţie independentă, întemeiată pe încredere şi respect, valori indispensabile în perioade marcate de tensiuni”, a mai menţionat Lia Savonea.

CSM, în calitate de garant constituţional al independenţei justiţiei, trebuie să acţioneze întotdeauna determinat şi hotărât pentru menţinerea cadrului necesar unei justiţii obiective, independente şi puternice, se mai arată în mesaj.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
„Să plece! Dar sunt oferte?” Situația lui Ștefan Baiaram, analizată de legenda Universității Craiova
Capital.ro
Dosarul de pensionare poate fi întârziat dintr-o greșeală banală. Detaliul care poate amâna și plata pensiei
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat