Damen Galaţi contestă licitaţia pentru corvete, în valoare de peste 1 miliard euro

Damen Galaţi a anunţat, marţi, că a înaintat o plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), continuând un litigiu iniţiat anterior de italienii de la Fincantieri, şi - în paralel - a sesizat Curtea de Apel Bucureşti pentru ”multiple nereguli” care ar fi afectat rezultatul Programului de înzestrare „Corvetă multifuncţională”, o licitaţie de peste 1 miliard euro.
Filip Stan
09 iul. 2019, 13:59
Damen Galaţi contestă licitaţia pentru corvete, în valoare de peste 1 miliard euro

Licitaţia corvetelor destinate Marinei Militare Române, de peste 1 miliard de euro, rămâne controversată şi după ce asocierea Şantierul Naval Constanţa – Naval Group a fost anunţată oficial câştigătoare a contractului, documente de la CNSC, unde procedura a fost contestată, relevând că Ordonanţa de Urgenţă 114/2011, care reglementează atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii şi care include obligaţii de anulare a contractului şi principii precum nediscriminarea, transparenţa, eficienţa utilizării fondurilor publice şi asumarea răspunderii nu este considerată de autorităţi ca aplicabilă în acest caz, scrie Profit.ro.

Licitaţia face obiectul mai multor suspiciuni prin care sunt reclamate nereguli, fiind una extrem de controversată, în contextul în care şeful Departamentului pentru Armamente din Ministerul Apărării, cel care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru „suspiciuni rezonabile” privind derularea în deplină legalitate a licitaţiei corvetelor, a fost demis recent la propunerea ministrului de resort. De asemenea, la acest moment, dosarul corvetelor a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie. Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia) au fost cei trei competitori în această licitaţie.

Marţi, Damen Galaţi a anunţat că a depus o contestaţie în acest caz.

”Decizia Damen vine ca urmare a faptului că toate părţile implicate în licitaţie, inclusiv autoritatea contractantă, au ridicat multiple aspecte de legalitate şi de încălcare a confidenţialităţii, unele dintre ele fiind invocate ca temei pentru suspendarea procedurii în trecut, chiar de către Ministerul Apărării Naţionale”, se arată în comunicat.

Astfel, în loc să fie suspendată licitaţia până la momentul la care ar fi fost încheiate toate anchetele privind modul în care s-a derulat programul de înzestrare, licitaţia ridică şi mai multe suspiciuni, incertitudini şi controverse care au impact asupra reputaţiei României şi asupra programelor de achiziţii publice atât în ţară cât şi în străinătate, potrivit Damen.

Damen a atras atenţia că acţiunea vine în contextul în care autorităţile nu au reuşit să clarifice definitiv aceste preocupări, ducând de asemenea la întrebări de natură etică cu privire la licitaţie.

”Procedura a stat sub semnul unor scurgeri inacceptabile de informaţii clasificate, inclusiv cu privire la elemente din ofertele financiare care au fost confirmate săptămâna trecută de autorităţi. În plus, multiple anchete jurnalistice arată că unul dintre dintre participanţii la licitaţie nu a îndeplinit criteriile necesare pentru a se înscrie în această procedură. In plus, corvetele riscă să nu fie construite în întregime în România, ci doar asamblate într-un şantier naval de pe teritoriul ţării, fapt care este contrar cerinţelor licitaţiei”, se arată în comunicat.

Damen este, de asemenea, de părere că o cooperare între doi participanţi la licitaţie ar trebui să fie baza pentru descalificarea acestora. Renunţarea la o procedură legală iniţiată de către unul dintre participanţi a fost în beneficiul celuilalt participant, câteva zile mai târziu.

”În condiţiile în care autorităţile au declarat public faptul că preţul nu a fost singurul criteriu de desemnare a câştigătorului, Damen consideră că a oferit cea mai potrivită soluţie pentru necesităţile navale româneşti: conţine sisteme de armament interoperabile la nivelul alianţei NATO, aducând împreună cele mai bune companii din industriile de apărare din Europa şi Statele Unite ale Americii (BOEING, RAYTHEON, GENERAL DYNAMICS). Această soluţie poate să fie construită în România, de către un şantier naval din România, cu forţă de muncă românească şi cu experienţă în domeniu, gata să înceapă construcţia navelor imediat şi în termenele de buget şi de timp stabilite”, se arată în comunicat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
El este șoferul microbuzului în care a murit maseurul lui Dinamo 2. Nicolae Zgondoiu a fost identificat de FANATIK. Văduva lui Constantin Covaciu recunoaște un detaliu tulburător
Capital.ro
Un apartament cumpărat în București cu 95.000 de euro i-a surprins pe străini: ce i-a șocat când au văzut imaginea
Playtech.ro
Curent mai scump din această toamnă. Cât vom plăti în plus pentru 100 sau 300 kWh consumați
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihaela Grădinariu s-a stins din viață la doar câteva ore după tatăl ei
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Lovitură pentru Luca Niculescu! Premierul desemnat ar putea renunța la mandat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte