Populaţia rezidentă a României era de 19,5 milioane de locuitori, la 1 ianuarie 2018

Populaţia rezidentă a României era de 19,5 milioane de locuitori, la 1 ianuarie 2018, anunță Institutul Naţional de Statistică. Țara noastră se confruntă, alături de celelalte țări din Europa, cu fenomenul îmbătrânirii populației.
Iulian Tudor
11 iul. 2019, 07:51
Populaţia rezidentă a României era de 19,5 milioane de locuitori, la 1 ianuarie 2018

La 1 ianuarie 2018, populaţia rezidentă a României a fost de 19,530 milioane de locuitori. Populaţia feminină reprezenta 51,1% din total.

Comparativ cu 1 ianuarie 2017, la 1 ianuarie 2018 se remarcă adâncirea fenomenului de îmbătrânire demografică prin reducerea populaţiei tinere şi creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani şi peste) de la 17,8% la 18,2%.

Populaţia adultă (15-64 ani) reprezintă 66,2% din total, în scădere cu 163,800 persoane faţă de începutul anului 2017.

La 1 ianuarie 2018, regiunea de dezvoltare Nord-Est (cu judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) deţinea cel mai mare număr de locuitori, cu o pondere de 16,5% în populaţia rezidentă a ţării. La polul opus se situa regiunea de dezvoltare Vest (formată din judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş) cu o pondere de doar 9,1% în populaţia rezidentă a ţării.

Regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov este cea mai urbanizată regiune, populaţia care locuieşte în municipii şi oraşe reprezentând 88,7% din populaţia totală a regiunii.

În anul 2017, speranţa de viaţă la naştere a ajuns la 75,73 ani, în creştere cu 0,17 ani faţă de anul anterior, femeile având o durată medie a vieţii mai mare cu 6,95 ani decât bărbaţii.

Datorită nivelului diferenţiat al mortalităţii pe medii de rezidenţă înregistrat şi în anul 2017, durata medie de viaţă a populaţiei din mediul urban a fost superioară celei din mediul rural cu 2,79 ani. Pentru ambele sexe, durata medie a vieţii în mediul urban a fost mai mare decât cea din rural, diferenţe mai accentuate înregistrându-se la populaţia masculină (3,11 ani) faţă de cea feminină (1,87 ani).

În anul 2018, sporul natural al populaţiei rezidente a continuat să fie negativ (de -75.300 persoane), valori negative ale acestuia înregistrându-se şi în profil teritorial, în toate regiunile ţării.

„Evoluţiile semnificative înregistrate în societate, precum scăderea natalităţii, menţinerea unui spor natural negativ, migraţia internaţională, schimbarea comportamentului demografic al cuplurilor căsătorite sunt numai unii dintre factorii consideraţi răspunzători de scăderea fertilităţii şi, implicit, a populaţiei rezidente, precum şi a modificării structurii acesteia pe grupe de vârstă”, consideră experţii INS.

O preocupare constantă a statisticii oficiale o reprezintă estimarea populaţiei rezidente a României, precum şi calculul unor indicatori specifici. Astfel, se observă că vârsta medie a continuat sa crească, atingând nivelul de 41,9 ani la 1 ianuarie 2018.

11 iulie a fost marcată de Organizaţia Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Mondială a Populaţiei, întrucât la 11 iulie 1987 populaţia lumii a atins pragul simbolic de cinci miliarde de locuitori.

Conform Diviziei de Populaţie a ONU, la 1 iulie 2019, populaţia lumii a fost estimată la 7,7 miliarde de locuitori; ţările cu cea mai mare populaţie sunt China (1,434 miliarde de locuitori), India (1,366 miliarde de locuitori), Statele Unite ale Americii (329 milioane de locuitori), Indonezia (271 milioane de locuitori) şi Pakistan (217 milioane locuitori).

Se prognozează că populaţia lumii va ajunge la 9,7 miliarde locuitori în anul 2050 şi la 10,9 miliarde locuitori în anul 2100; cele mai mari creşteri ale populaţiei între anii 2019 şi 2050 vor avea loc în Republica Democratică Congo, Egipt, Etiopia, India, Indonezia, Nigeria, Pakistan, Statele Unite ale Americii şi Republica Tanzania.

În jurul anului 2027, se estimează că India va depăşi China, devenind cea mai populată ţară din lume.

România ocupă locul 7 în cadrul Uniunii Europene din punctul de vedere al populaţiei rezidente, la 1 ianuarie 2018. Ţara cu cea mai mare populaţie din UE este Germania (82,792 milioane locuitori), iar ţara cu cea mai mică populaţie este Malta (475.700 locuitori). 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Mirel Rădoi face primul transfer la Gaziantep! Ce fotbalist ia din SuperLiga României
Capital.ro
Călin Georgescu face dezvăluiri despre eliminarea sa din cursa prezidențială: Au făcut din Țara Românească o peșteră de tâlhari
Playtech.ro
Românii care vor primi controale ANAF în 2026. Ce tranzacții au intrat în atenția Fiscului
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Trafic îngreunat pe Autostrada A3, pe sensul de mers spre București, în urma unui impact violent între trei mașini
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Infecția cu hantavirus din România nu se transmite de la om la om ci este tulpina transmisă de rozătoare, confirmă Institutul Cantacuzino
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi