A fost inaugurat noul sarcofag de la Cernobîl. Experţii promit protecţie pentru cel puţin 100 de ani VIDEO

Noul sarcofag de la Cernobîl are peste 100 de metri înălțime și peste 35 de mii de tone și ar urma, potrivit specialiștilor, să asigure protecție timp de un secol.
Filip Stan
11 iul. 2019, 10:11
A fost inaugurat noul sarcofag de la Cernobîl. Experţii promit protecţie pentru cel puţin 100 de ani VIDEO

Este un nou pas spre transformarea Cernobîlului într-un mediu sigur și fără pericol„, transmite Banca Europeană pentru reconstrucție și dezvoltare (BERD), instituție care a finanțat proiectul de 1,5 miliarde de euro.

Construcţia este destinată să reziste timp de o sută de ani şi va permite acum demontarea reactorului avariat de explozia din 1986.

După explozia reactorului nuclear numărul 4, pe data de 26 aprilie 1986 (cel mai grav accident nuclear din istoria umanităţii) sovieticii au construit de urgenţă, în numai şase luni, un prim sarcofag destinat să stopeze emanaţiile radioactive. La acea oră în jur de 600 000 de „lichidatori” au lucrat, uneori fără nici o protecţie şi plătind apoi cu viaţa, timp de patru ani pentru izolarea reactorului şi curăţarea zonei.

„(…) primim cheile instalației, creată prin eforturile a zeci de țări pentru a proteja întreaga planetă și umanitate de contaminarea radioactivă„, a transmis președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prezent la ceremonia oficială de joi.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Jucătorul adus la națională de Mircea Lucescu, aproape de un transfer spectaculos! În negocieri cu fosta adversară a lui FCSB
Capital.ro
Noi detalii din dosarul azilelor din Bihor. Procurorii DIICOT susțin că au găsit sute de carduri bancare și sociale la percheziții
Playtech.ro
Lista greșelilor din trafic care aduc cele mai multe amenzi turiștilor în Grecia. La ce trebuie să fie atenți românii care merg cu mașina în vacanță
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Naum, oripilat de ce i s-a povestit în direct: ”Poftim? Ce ai cu ei?!”
MediaFlux
La 75 de ani și după patru căsnicii ratate, celebra actriță s-a logodit din nou: „El este alesul!”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?