Atentat cu maşină-capcană, sunt morţi şi răniţi

Bastion al revoluţiei libiene din 2011 care a răsturnat regimul Gaddafi, oraşul Benghazi a fost puternic lovit de violenţe care au vizat în special reprezentanţe diplomatice şi forţele de securitate.
Alina Costache
12 iul. 2019, 03:22
Atentat cu maşină-capcană, sunt morţi şi răniţi

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care doi civili, şi alte 33 au fost rănite joi într-un atentat cu o maşină-capcană într-un cimitir din Benghazi (estul Libiei), în cursul funeraliilor unui fost ofiţer al armatei, conform unei surse medicale, transmite AFP.

Potrivit unui responsabil din cadrul serviciului de securitate al oraşului, atentatul, primul de peste un an în fieful forţelor mareşalului Khalifa Haftar, a vizat militari şi ofiţeri care participau la funeraliile generalului Khalifa al-Mesmari, fost responsabil al forţelor special sub regimul lui Muammar Gaddafi.

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată. Purtătorul de cuvânt al mareşalului Haftar, generalul Ahmad al-Mesmari, care a participat la funeralii a confirmat bilanţul de patru morţi, dintre care doi membri ai forţelor speciale, într-o conferinţă de presă în cursul căreia a denunţat un „atentat terorist”.

Bastion al revoluţiei libiene din 2011 care a răsturnat regimul Gaddafi, oraşul Benghazi a fost puternic lovit de violenţe care au vizat în special reprezentanţe diplomatice şi forţele de securitate.

Un atac contra consulatului american, la 11 septembrie 2012, s-a soldat cu moartea ambasadorului Christopher Stevens, precum şi a altor trei americani.

Ultimul atentat din acest oraş a făcut şapte morţi în mai 2018.

Mareşalul Haftar a lansat în 2014 o operaţiune contra grupurilor islamiste şi jihadiste care controlau oraşul. El şi-a atins scopul în 2017, după trei ani de lupte sângeroase.

Ulterior, a cucerit Derna, singura localitate din estul libian care scăpa de sub controlul său, după mai multe săptămâni de luptă.

La începutul lui 2019, el şi-a trimis forţele să cucerească sudul ţării, pentru „a-l curăţa”, în opinia sa, „de grupurile teroriste şi criminale”, după care în aprilie a lansat o ofensivă asupra capitalei Libiei, sediul Guvernului de uniune naţională (GNA) recunoscut de ONU.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Conduce clubul din arest! Omul lui Putin și-a înființat partid din închisoare și a vrut să fie prim-ministrul Armeniei
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Premiu record la Loto 6/49. Un român a câștigat peste 10 milioane de euro cu un bilet de doar 8,50 lei
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
 CFR Cluj intră oficial în insolvență! Jurnalistul Liviu Alexa a anunțat informația încă de la final de iulie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat