Un avion la un pas de catastrofă, zeci de pasageri au fost răniţi din cauza turbulenţelor. Aeronava a aterizat forţat

Un avion Air Canada cu 284 de oameni la bord a fost nevoit să aterizeze în Hawaii din cauza unor puternice turbulenţe în care 37 de pasageri au fost răniţi.
Filip Stan
12 iul. 2019, 07:22
Un avion la un pas de catastrofă, zeci de pasageri au fost răniţi din cauza turbulenţelor. Aeronava a aterizat forţat

Aeronava, un Boeing 777-200 cu 269 de pasageri şi 15 membri ai echipajului şi care zbura de la Vancouver către metropola australiană Sydney, a întâlnit la două ore după ce trecuse de Hawaii turbulenţe „neprevăzute şi bruşte”, care au determinat întoarcerea sa din drum şi aterizarea pe aeroportul din Honolulu, joi la ora locală 6:45 (16:45 GMT), a precizat presa din arhipelag.

Dintre cei răniţi, 30 au fost transportaţi la spital, nouă dintre ei fiind în stare gravă.

Am intrat în zona de turbulenţe şi am ajuns pe tavan, totul a căzut pe jos, oamenii zburau prin avion„, a relatat o pasageră. „Două stewardeze tocmai aduceau mâncare şi au ajuns şi ele pe tavan„, a spus un alt pasager.

Turbulenţele au avut loc la o altitudine de aproape 11.000 de metri, a menţionat un purtător de cuvânt al administraţiei federale a SUA pentru aviaţie.

Compania Air Canada s-a ocupat de cazarea pasagerilor la Honolulu şi analizează variantele pentru reluarea cursei.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
La 4 ani de la retragerea din activitate, Ana Maria Brânză face un anunț neașteptat. Cum se simte acum, de fapt ”Am început să caut ajutor”
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Câţi de 9 vezi în imaginea de mai jos: ai 20 de secunde la dispoziţie pentru a da răspunsul corect
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet