Simona Halep a intrat în exclusivistul All England Cub după câştigarea Wimbledon: Nu ştiu cum va fi în România, nu ştiu ce mă aşteaptă

Simona Halep a declarat, sâmbătă, în conferinţa de presă de după ce a devenit campioană la Wimbledon, că nu ştie ce o aşteaptă la revenirea în ţară, dar probabil luni va avea parte ca de o primire similară celei după titlul de la Roland Garros. De asemenea, aceasta a intrat sâmbătă în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume. Forbes scrie că sunt două posibilităţi ca o persoană să intre în rândul membrilor, să câştige turneul de la Wimbledon sau să se mărite cu un prinţ englez.
Filip Stan
13 iul. 2019, 18:36
Simona Halep a intrat în exclusivistul All England Cub după câştigarea Wimbledon: Nu ştiu cum va fi în România, nu ştiu ce mă aşteaptă

„Nu ştiu cum va fi în România, nu ştiu ce mă aşteaptă, dar probabil va fi cam la fel ca după Roland Garros”, a declarat Halep, care a vorbit şi despre Roger Federe: „Îi mulţumesc lui Roger Federer, dacă îl asculţi pe el, poţi realiza multe lucruri”.

Simona Halep s-a bucurat că a fost îmbrăţişată sâmbătă şi de Ion Ţiriac: „Domnul Ţiriac m-a sunat după Madrid în 2014, când am pierdut cu Şarapova, era cam supărat şi mi-a spus că am viitor bun, dacă muncesc mult. Acum a venit de dimineaţă şi mi-a zis că ori câştig, ori pierd, e ziua mea. Şi apoi la final m-a îmbrăţişat, lucru care nu se întâmplă des”.

Următul pas pentru Halep este vacanţa. „Apoi urmează sezonul din America, îmi doresc să fac o treabă bună la US Open, anul trecut am plecat prea devreme”.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

Simona Halep a intrat în All England Cub, unul dintre cele mai exclusiviste din lume, cu doar 565 de membri

Simona Halep a intrat, sâmbătă, în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume. Forbes scrie că sunt două posibilităţi ca o persoană să intre în rândul membrilor, să câştige turneul de la Wimbledon sau să se mărite cu un prinţ englez.

Cu o vechime de peste 150 de ani, All England Club are 565 de membri, dintre care 375 sunt plini (numărul maxim), iar o mie de persoane sunt pe listele de aşteptare. Membrii sunt împărţiţi pe categorii, plini, pe viaţă, de onoare (primele trei categori nu trebuie să depăşească 500 de persoane în total), temporari şi temporari juniori. Taxa anuală de membru este nesemnificativă, „cât o masă pentru patru persoane la un restaurant standard din Londra”.

Un aspirant la calitatea de membru trebuie propus şi susţinut de patru membri plini.

Membrii de onoare, categorie din care face parte, începând de sâmbătă şi Simona Halep, sunt în jur de 70, majoritatea foşti campioni sau persoane care au adus importante servicii tenisului. Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, este tot în această categorie, din 2013, dar a devenit patroana clubului, succedându-i în această poziţie reginei Elisabeta a II-a, începând de anul trecut.

Membrii temporari sunt în număr de 120, fiind aleşi de comitetul clubului. Membrii temporari sunt de obicei tineri jucători de tenis.

Între figurile proeminente ale clubului se numără fostul gruvernator al Băncii Angleii Mervyn King şi solistul Cliff Richard.

Membrii plini şi pe viaţă beneficiază de toate privilegiile, cum ar fi loc pe Terenul Central, uşurinţă în procurarea biletelor pentru turneul de la Wimbledon, acces la facilităţile complexului, terenuri, sală de gimanstică, vestiare cu băi de marmură. Alte facilităţi includ posibilitatea de a fi umăr la umăr cu persoane ca Andy Murray, dublu câştigător la Wimbledon, care vine des la club, pentru o ceaşcă de ceai, o cafea sau pentru prânz.

Odată devenit membru plin, puţini pierd această calitate, astfel că locurile devin disponibile doar după un deces. Tim Henman, fost tenismen, ai cărui părinţi sunt membri, a declarat că este mai uşor să câştigi turneul de la Wimbledon ca să devii membru.

„Cea mai uşoară cale să intri este să câştigi”, a declarat Henmann, care a intrat în club în urmă cu 17 ani, iar acum face parte din comitetul de management care se ocupă cu organziarea grand slam-ului.

Membrii nu au voie să intre în club în blugi, iar pe terenuri trebuie să fie întotdeauna îmbrăcaţi în alb.

„Am vrut cu disperare asta. Când am început turneul, le-am spus celor din vestiar că visul meu este să devin membru aici. Astăzi, visul a devenit realitate şi sunt foarte fericită”, a declarat Halep, sâmbătă.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

 

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
Ce avere are, de fapt, Florin Tănase: „A intrat puternic în afaceri! Dar a greșit că a dat în Giovanni Becali”
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț de ultimă oră la Tribunalul București: Eu sunt pregătit, și poporul român e pregătit!
Playtech.ro
Ce distanță trebuie să fie între centrala pe gaz și aragaz, conform normelor legale
Adevarul
Marius Lulea prevestește finalul Guvernului Bolojan în ianuarie: „Va fi aruncat la coșul de gunoi. PSD va depune moțiune”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
iamsport.ro
Peste Mutu, Tamaș și Stanciu! Popa a numit fostul fotbalist al FCSB cel mai bun român cu care a jucat: ”Trebuia să fie mare șmecher, păcat de el!”
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! S-a stabilit soarta salariului minim pe economie
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai