Emmanuel Macron anunţă înfiinţarea unui mare comandament militar al spaţiului

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă înfiinţarea - în septembrie - a unui "mare comandament al spaţiului" în cadrul Forţelor armate aeriene, care urmează să devină atunci "Armata aerului şi spaţiului", relatează AFP.
Filip Stan
13 iul. 2019, 19:54
Emmanuel Macron anunţă înfiinţarea unui mare comandament militar al spaţiului

„Ne vom consolida cunoaşterea situaţiei spaţiale, ne vom proteja mai bine sateliţii, inclusiv în mod activ”, a declarat şefu statului francez într-un discurs pe care l-a susţinut la Ministerul Armatelor, cu ocazia recepţiei tradiţionale în onoarea trupelor ce defilează pe Champs-Elysées duminică, de Ziua Naţională a Franţei.

„Iar pentru a da corp acestei doctrine, pentru a ne asuma o dezvoltare şi o consolidare a capacităţilor noastre spaţiale, un mare comandament al spaţiului va fi creat, în septembrie, în cadrul Armate aerului”, a declarat el, în prezenţa ministrului Armatelor Florence Parly, care urmează să detalieze în curând marile linii ale acestei strategii franceze.

„Aceasta va deveni Armata aerului şi spaţiului. Noile investiţii indispenabile vor fi decise”, a precizat şeful statului francez.

În septembrie 2018, Florence Parly s-a angajat să doteze Franţa cu cu „o veritabilă autonomie strategică spaţială” în faţa „ameninţărilor marilor puteri”, în contextul militarizării spaţiului.

Ministrul Armatelor a oferit o dovadă puternică a hotărârii sale, acuzând Rusia de „un act de spionaj” vizând satelitul militar franco-italian Athena-Fidus în 2017.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultima postare a femeii din Râmnicu Vâlcea, moartă în urma unei intervenții estetice! Avea doar 45 de ani
Fanatik.ro
Destinația de vacanță în care a ajuns Gabi Tamaș, după filmările de la Survivor România. Fostul Faimos s-a bucurat de timpul liber
Capital.ro
Banii pe care proprietarii trebuie să îi plătească la bloc. Mulți nu știu unde se duc banii din fondul de rulment și fondul de reparații. În ce scopuri sunt folosiți
Playtech.ro
Cât costă o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia. Preţurile pentru 1 mai 2026 nu sunt deloc mici
Adevarul
„James Bond” din viața reală? Povestea bărbatului care ar fi lucrat pentru servicii secrete și l-a întâlnit pe Stalin
wowbiz.ro
EXCLUSIV | „Lucrurile erau deja împărțite!” Ce s-a întâmplat, de fapt, între Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de divorț. Dezvăluirile avocatului Adrian Cuculis
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia de 45 de intrată în comă după un lifting facial s-a stins din viață
iamsport.ro
Mircea Lucescu a vrut să-l transfere la Dinamo, dar Securitatea a blocat mutarea: ”Am aflat după 10 ani!”
MediaFlux
Se recomandă cetățenilor să facă rezerve în casă. Bani cash în caz de colaps digital
stirilekanald.ro
De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR