Macedonia de Nord vrea să devină membră a NATO în acest an

Preşedintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a declarat luni că ţara sa speră să devină anul acesta membră a NATO şi să afle data începerii negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Filip Stan
15 iul. 2019, 15:45
Macedonia de Nord vrea să devină membră a NATO în acest an

Statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice au semnat în februarie un acord care permite primirea fostei republici iugoslave, după încheierea disputei cu Grecia privind denumirea Macedonia. Procedura de ratificare durează în mod normal un an.

În privinţa negocierilor cu UE, Comisia Europeană a recomandat oficial în mai începerea procedurii. Pendarovski, aflat într-o vizită în Slovenia, prima după ce a fost ales, a afirmat că se aşteaptă ca Uniunea să accepte în octombrie recomandarea respectivă, potrivit Agerpres.

În iunie 2018, guvernele de la Atena şi Skopje au pus capăt unui diferend de decenii privind denumirea fostei republici iugoslave Macedonia – nume similar cu al provinciei istorice din nordul Greciei. În ciuda opoziţiei naţionaliste din ambele ţări, prin acordul de la Prespa a fost acceptată denumirea Macedonia de Nord, care a devenit oficială anul acesta. S-a deschis astfel calea aderării ţării la NATO şi UE, demersuri blocate anterior de Grecia.

Preşedintele Macedoniei de Nord şi-a exprimat speranţa că noua Comisie Europeană (al cărei mandat începe pe 1 noiembrie) va decide rapid începerea negocierilor cu ţara sa, potrivit Agerpres.

Pendarovski s-a pronunţat de asemenea împotriva oricăror modificări ale frontierelor în regiune. Întrebat despre un posibil schimb de teritorii între Serbia şi Kosovo, el a apreciat că „graniţele trebuie să rămână acolo unde sunt” deoarece „orice altă opţiune ar putea crea un efect de domino” care „ar putea face rău mai multor ţări din regiune, inclusiv Macedoniei de Nord” şi chiar ar putea duce la conflicte armate.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce promisiune i-a făcut Cristi Chivu tatălui său, înainte ca acesta să se stingă. Povestea nespusă a antrenorului lui Inter: ”Vine, depune o floare, apoi pleacă”
Capital.ro
Alianța momentului în politica din România. Ilie Bolojan l-a anunțat pe Nicușor Dan. Ce plan are liderul PNL
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi