Primar PSD, condamnat la închisoare pentru conflict de interese

Primarul oraşului Mărăşeşti, judeţul Vrancea, a fost condamnat de Judecătoria Panciu pentru conflict de interese în formă continuată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Filip Stan
19 iul. 2019, 07:45
Primar PSD, condamnat la închisoare pentru conflict de interese

Potrivit sentinţei Judecătoriei Panciu, Valerică Chitic, primarul oraşului Mărăşeşti,a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru conflict de interese. Totodată, i s-a interzis dreptul de a fi ales şi va fi revocat din funcţie dacă sentinţa initţială va rămâne definitivă.

În plus, judecătorul a decis că timp de trei ani acesta nu mai poate fi ales în nicio funcţie publică şi nu are dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, primarul va fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii la şcoala generală din Pufeşti sau la primăria pe care o conduce, timp de 90 de zile.

La începutul lunii iulie 2017, Valerică Chitic, primarul oraşului Mărăşeşti, a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru un posibil conflict de interese.

Potrivit unui comunicat al ANI, de la acea vreme, în calitate de primar al oraşului Mărăşeşti, Valerică Dorel Chitic a participat la luarea unor decizii cu privire la raporturile dintre primărie şi SC Valerio Prestal SRL Mărăşeşti, care au avantajat această societate comercială, unde Chitic deţine calitatea de asociat unic.

În opinia ANI, participarea lui Chitic a constat în semnarea unor ordonanţări la plată a unor ordine de plată aferente facturilor fiscale, precum şi semnarea expunerii de motive care a stat la baza adoptării unei hotărâri privind aprobarea concesionării unei suprafeţe de teren aparţinând domeniului privat al oraşului Mărăşeşti către SC Valerio Prestal SRL Mărăşeşti, în vederea amplasării unui spaţiu comercial.

Totodată, a fost încheiat un contract de concesiune între Primăria oraşului Mărăşeşti şi SC Valerio Prestal SRL, căreia Primăria Mărăşeşti i-a achitat suma de 7.066 lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 10 zile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„Gigi Becali a pus 30.000 euro pe 17 la casino! A cumpărat Steaua de la Viorel Păunescu cu bani împrumutați!”
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două evenimente rutiere grave pe DN1, în județul Prahova. Un bărbat a fost găsit în stop cardiorespirator
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT