Un nou incident la bordul unui avion Boeing, pasagerii s-au călcat în picioare după ce a ieşit fum din cabina piloţilor

Opt pasageri au fost răniţi în timpul evacuării de urgenţă din cauza fumului care a umplut cabina unui avion Boeing-747, care urma să plece vineri devreme de la Moscova spre Erevan (capital Armeniei), de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea capitalei ruse, citat de agenţia de presă TASS potrivit Agerpres.
Alina Costache
19 iul. 2019, 08:11
Un nou incident la bordul unui avion Boeing, pasagerii s-au călcat în picioare după ce a ieşit fum din cabina piloţilor

Pasagerii au fost cuprinşi de panică şi s-au îmbulzit să iasă din avion. ‘Opt persoane au fost rănite în timpul evacuării cu ajutorul unor topogane gonflabile’, a indicat responsabilul menţionat, adăugând că doi dintre răniţi au fost spitalizaţi.

O altă sursă din cadrul serviciului de urgenţă a declarat pentru TASS că niciuna dintre persoanele care au avut de suferit în cursul evacuării nu a fost diagnosticată cu răni grave. 

‘Nu sunt copii printre răniţi. Majoritatea s-a ales cu zgârieturi şi vânătăi. O persoană a fost spitalizată cu o gleznă dislocată, iar o altă din cauza unei urgenţe hipertensive’, potrivit acesteia. 

‘În timp ce avionul Boeing-747, cu destinaţia Erevan, rula pe pistă înainte de decolare, echipajul a semnalat fum la bordul aparatului de zbor’, a explicat Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea Moscovei. Piloţii au anulat decolarea, iar pasagerii au fost evacuaţi şi conduşi la aeroport. 

Potrivit echipelor de intervenţie, la bordul zborului Nordwind Airlines erau 187 de persoane. Cu toate acestea, serviciul de presă al Aeroportului Şeremetievo a declarat că la bordul avionului se aflau 173 pasageri şi 6 membri ai echipajului. Toţi au fost duşi la Terminalul F al aeroportului, unde au primit o masă caldă şi asistenţa necesară. 

Echipele de intervenţie, mobilizate la locul incidentului, susţin că nu au descoperit niciun semn de incendiu sau de fum la bordul avionului. Cu toate acestea, un alt avion a fost pregătit pentru cursa spre Erevan, care urmează să decoleze la 04:40, ora Moscovei. 

Rosaviaţia, organismul de supraveghere a aviaţiei civile ruse, a declarat că decizia comandantului de bord de a întrerupe decolarea a fost justificată. 

‘Pentru a investiga cauzele şi circumstanţele acestui incident aerian, Rosaviaţia a înfiinţat o comisie specială, care şi-a început deja activitatea’, potrivit instituţiei. 

O sursă din aviaţia civilă rusă a declarat pentru TASS că avionul trecuse toate verificările necesare înainte de zbor şi a fost considerat pregătit pentru efectuarea cursei, adaugând că, în prezent, echipa de experţi încearcă să identifice originea fumului apărut la bordul aparatului. 

Unele media ruse scriu că fumul a fost provocat de pătrunderea unor fluide într-unul din sistemele avionului. Ulterior, site-ul companiei aeriene NordWind, operatorul avionului implicat în incident, a postat o informaţie că echipajul Boeing 737 a decis evacuarea pasagerilor din cauza unui miros ciudat la bordul aeronavei.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
El e puștiul surpriză luat de Nuno Campos în Polonia! Dinamo, aproape de un nou transfer
Capital.ro
Alertă pentru părinți! Un produs pentru bebeluși, retras urgent de la vânzare. Există risc de sufocare, iar clienții sunt rugați să îl returneze imediat
Playtech.ro
Dotările pe care trebuie să le aibă hotelurile și pensiunile în funcție de stele și margarete. Așa eviți să plătești pentru servicii inexistente
Adevarul
Propagandiști pro-Kremlin cer pedepse cu închisoarea pentru rușii care au filmat atacul cu drone asupra Moscovei
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în industria muzicii hip-hop. Tay Keith, producătorul lui Travis Scott, a fost găsit fără suflare la 29 de ani
iamsport.ro
”Selymeș nu a primit Mercedes pentru că era ungur?”. Componentul Generației de Aur a spus lucrurilor pe nume: ”Ne-a strâns la hotel”
MediaFlux
Război total în PNL! Partidul și Ilie Bolojan, dați în judecată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?