Ministrul Mediului a dat „ordin de intervenţie” pentru 140 de urşi. Amenzi pentru cei care hrănesc ilegal urşii

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a anunţat luni că a transmis spre publicare Ordinul de ministru prin care se aprobă o cotă de intervenţie pentru 140 de exemplare de urs, în condiţiile creşterii numărului de atacuri a acestor carnivore mari, menţionând că a solicitat Gărzii Naţionale de Mediu aplicarea de sancţiuni pentru entităţile care hrănesc ilegal aceste animale şi că, pe viitor, se vor da amenzi inclusiv cetăţenilor care fac acest lucru.
Filip Stan
22 iul. 2019, 13:17
Ministrul Mediului a dat

„Trebuie să protejăm specia, să avem grijă şi de noi, de toţi cetăţenii. (…) Rămân dezamăgită şi, de multe ori, stupefiată atunci când mă uit la televizor şi văd (…) că alimentăm această tendinţă de a apropia ursul cât de mult de noi şi de a ne face rău. În loc să îl lăsăm în pace, îi aruncăm deşeurile produse de noi, dându-i posibilitatea să coboare de la munte la şes şi să intre în anumite oraşe unde nu gândeau cetăţenii că vor întâlni ursul în propria cale, pe stradă sau în propria gospodărie. (…) Astăzi am trimis deja către Monitorul Oficial publicarea celui de al doilea Ordin de intervenţie pe carnivora mare urs pentru un număr de 140 de exemplare”, a declarat Gavrilescu, la Sanctuarul de urşi de la Zărneşti, potrivit Agerpres.

Totodată, ministrul a anunţat că a fost finalizat proiectul care prevede realizarea, pe fonduri europene, a celui de-al doilea aşezământ pentru urşi, după Hunedoara, în judeţul Braşov.

„Am reuşit să depunem, abia am terminat să scriem, proiectul de care vă spuneam de anul trecut, în urma planului de acţiune pe carnivora mare, am reuşit împreună cu parteneri să fim pregătiţi pentru momentul în care se va deschide sesiunea de finanţare pe POR, (…) un proiect care să facă ordine, să spunem, în relaţia om-urs, începând de la inventarierea lor, construind un al doilea aşezământ (…) unde urşii, ori că e ursoaică cu pui, ori că sunt pui, să avem grijă de ei şi cei care sunt îndreptăţiţi să îi alimenteze să facă lucrul acesta şi, nu în ultimul rând, trebuie să facem şi ciparea lor”, a precizat ministrul Mediului.

De asemenea, Graţiela Gavrilescu a menţionat că, săptămâna trecută, s-a publicat HG prin care, cu ajutorul banilor de la Fondul de Mediu, se va putea realiza studiul de prevenire pentru subzistenţa carnivorei mari.

„Cred că este o problemă atacul acesta al urşilor. Pentru că trebuie să recunoaştem – beneficiem de nişte efecte ale schimbărilor climatice, la care de multe ori nu am putut să ne gândim – nu am putut să ne gândim că va avea loc tornadă în România şi s-a întâmplat. Efectul acesta al temperaturilor când scăzute, când mai mari, tornade este de fapt nepunerea în operă a unor măsuri concrete de către om de-a lungul timpului. (…) Trebuie să facem studiul (…) şi să prezentăm situaţia, aşa cum este ea, într-un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă. Aşa nu se mai poate, a ajuns ursul să atace omul în plin oraş care nu are nimic de-a face cu zona montană”, a spus ministrul Mediului.

Ea a subliniat că, în cazul urşilor de la Lacul Sfânta Ana, Garda de Mediu Harghita „a dat ca prevenţie sancţiune”, arătând că a cerut comisarilor acestei instituţii măsuri în cazuri similare: „Sunt de principiul întâi previi, înveţi, educi, după care urmăreşti, monitorizezi şi, nu au făcut, le dai amendă”.

De asemenea, Graţiela Gavrilescu a arătat că singura soluţie pentru a opri hrănirea ilegală a urşilor de către populaţie este amenda. „Oamenii care se vor comporta aşa vor primi amendă, vom trece la amenzi personale şi nu o să mai poţi să dai vina nici pe fond, nici pe custode, nici pe guvern”, a precizat ministrul.

Nu în ultimul rând, ministrul Mediului a subliniat importanţa educaţiei în acest domeniu. „Educaţia ar trebui să o avem în primul rând de acasă. În al doilea rând, şi noi, factorii implicaţi, guvernul, asociaţiile, şcoala, toată lumea trebuie să vină şi să reeduce pentru că aceasta înseamnă civism, respect pentru societate, înseamnă respect faţă de tine, faţă de lege. Vom încerca să o facem tot noi, dar nu este numai atributul nostru”, a precizat Gavrilescu. 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Care a fost, de fapt, reacția Bursei la îndepărtarea lui Ilie Bolojan. Unde se încurcă liderii AUR în cifrele economice ale momentului
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. S-a stins omul care a schimbat definitiv industria media și a jurnalismului: A fost un lider extrem de implicat și dedicat
Playtech.ro
Inflația, explicată pe înțelesul tuturor. Cum sunt afectați românii de orice schimbare și ce să faci pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Adevarul
Geniul literar din România care a sfârșit marginalizat din cauza a șase versuri. S-a luat de gât cu „super-starurile” literare ale vremii
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Raț și-a ales favorita în lupta la titlu: ”Dacă e să nu ia Rapid, aș vrea să ia ea!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul guvern! Nicușor Dan a decis (Surse)
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR