Moscova, înfuriată pe Franţa din cauza arestărilor în masă în timpul unor proteste

Moscova a cerut miercuri Franţei să 'nu-i dea lecţii' în privinţa arestărilor în masă de manifestanţi în weekend, acuzând-o că a făcut uz de 'toate metodele represive' în timpul mişcării 'vestelor galbene', informează France Presse.
Alina Costache
31 iul. 2019, 14:23
Moscova, înfuriată pe Franţa din cauza arestărilor în masă în timpul unor proteste

Opoziţia rusă, a cărei numeroşi candidaţi şi-au văzut candidaturile respinse la alegerile locale din septembrie, a manifestat sâmbătă în plin centrul capitalei ruse în semn de protest.

Această manifestaţie neautorizată s-a soldat cu aproape 1.400 de arestări, potrivit unei organizaţii neguvernamentale, fără precedent de la revenirea preşedintelui Vladimir Putin la Kremlin în 2012 pentru al patrulea mandat.

Ministerul de Externe francez a cerut luni seara ‘eliberarea rapidă’ a manifestanţilor arestaţi, exprimându-şi totodată ‘profunda îngrijorare faţă de evoluţiile recente’ în Rusia. ‘Aceasta este aceeaşi Franţă unde în decurs de aproape un an s-au dat adevărate lupte între manifestanţi şi poliţie, potrivit francezilor înşişi’, a reacţionat pe Facebook purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova, referindu-se la mişcarea ‘veste galbene’ care a zguduit Hexagonul timp de şapte luni.

‘Autorităţile franceze au practicat asupra populaţiei lor toate felurile de metode represive: de la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă până la arestări în masă’, a afirmat aceasta. ‘Manifestaţiile nu erau autorizate şi poliţia a acţionat de parcă (protestatarii) ar fi fost ocupanţi străini şi nu cetăţeni francezi’, a adăugat pe un ton ironic reprezentanta diplomaţiei ruse.

Tribunale din Rusia au anunţat marţi că au emis mandate pentru arest provizoriu în cazul a 60 de participanţi la manifestaţia de sâmbătă şi a condamnat alte peste 160 de persoane la amenzi.

Chiar înainte de această acţiune de protest, principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat săptămâna trecută la 30 de zile de închisoare pentru lansarea de apeluri de a ieşi în stradă. Manifestaţia de sâmbătă s-a desfăşurat practic în absenţa liderilor opoziţiei, întrucât aceştia fuseseră reţinuţi de forţele de ordine.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
De ce nu mai investesc românii în titluri de stat? Fidelis a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii ani
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?