Un bărbat din Timişoara, care falsifica bilete de călătorie pentru transportul în comun, a fost reţinut

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant în timp ce tranzacţiona 5.000 de bilete false de călătorie pentru transportul în comun din Timişoara. Ulterior, poliţiştii au depistat că acesta mai tranzacţionase alte 5.000 de astfel de tichete.
Iulian Tudor
02 aug. 2019, 08:19
Un bărbat din Timişoara, care falsifica bilete de călătorie pentru transportul în comun, a fost reţinut

Potrivit unui comunicat de presă de vineri, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara fac cercetări faţă de două persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

„La data de 01 august a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara cu sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale au depistat în flagrant două persoane, un bărbat în vârstă de 43 de ani şi o femeie de 29 de ani, pe strada Buziaşului din municipiul Timişoara, în timp ce tranzacţionau 5.000 de titluri de călătorie susceptibile a fi falsificate”, se arată în comunicat.

Cele două persoane au fost conduse la sediul secţiei pentru audieri, unde în urma cercetărilor au mai fost identificate un număr de alte 5.000 de titluri de călătorie, titluri pe care femeia în vârstă de 29 de ani le deţinea din data de 20 iulie a.c.

Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, bărbatul în vârstă de 43 de ani fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Când decide Gigi Becali noul antrenor de la FCSB! S-a aflat data exactă. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE: ÎCCJ amână decizia în dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra. Judecătorii se pronunță pe 4 iunie
Playtech.ro
O nouă lovitură pentru românii cu rate și economii în lei. Erste avertizează: inflația explodează, recesiunea continuă
Adevarul
Avocatul Poporului contestă la CCR ordonanța de urgență adoptată după moțiune și acuză Guvernul de sfidare a Parlamentului
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! DSP a venit în control
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind cursul valutar! La cât a ajuns moneda euro
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi