Campanie de conştientizare pentru creşterea siguranţei elevilor, demarată de Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei Naţionale informează că, în contextul pregătirii anului şcolar 2019 - 2020, demarează o serie de acţiuni de conştientizare menite să crească siguranţa elevilor atât în perimetrul unităţilor de învăţământ, cât şi în exteriorul acestora.
Iulian Tudor
02 aug. 2019, 14:41
Campanie de conştientizare pentru creşterea siguranţei elevilor, demarată de Ministerul Educaţiei

„Astfel, odată cu începerea cursurilor şcolare, vor fi organizate activităţi şi ateliere de informare privind potenţialele pericole ce pot apărea pe traseul domiciliu – şcoală. Aceste sesiuni de informare implică întâlniri şi dialoguri cu specialişti (poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă)”, se arată într-un comunicat al MEN.

Sursa citată precizează că, în cadrul activităţilor de prevenire a traficului de persoane, Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Poliţia Română, va informa copiii şi părinţii cu privire la dimensiunea/specificul şi tipologia traficului de persoane.

„Se are în vedere derularea unor activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu scopul de îmbunătăţire a cunoştinţelor şi competenţelor relevante ale profesorilor, care să le permită acestora să identifice potenţialele victime ale traficului de persoane din rândul tinerilor şi să le acorde asistenţă. În cadrul programelor de orientare şi consiliere/dirigenţie şi activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, vor fi abordate cu prioritate teme referitoare la limitarea fenomenului violenţei şi bullying-ului, la formarea unor comportamente civice responsabile şi sănătoase în rândul elevilor şi tinerilor, la utilizarea în siguranţă a internetului, precum şi la educaţia sexuală”, se menţionează în comunicat.

Ministerul Educaţiei asigură elevii că depune toate diligenţele pentru ca aceştia să poată beneficia de tarife reduse la transportul local în comun pe tot parcursul anului calendaristic, drepturi prevăzute şi de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

MEN adaugă că vor fi continuate implementarea şi extinderea activităţilor derulate în cadrul unor proiecte dezvoltate în parteneriat cu instituţii şi organizaţii nonguvernamentale, având ca obiectiv creşterea siguranţei elevilor în şcoală şi în afara acesteia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Andrei Șucu, apărat de Cornel Dinu: „Nu e cu nimic mai prejos!”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 4 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT