Efectele Brexitului: Lira sterlină va ajunge la cel mai redus nivel din anii recenţi

Lira sterlină va scădea la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani dacă Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană fără un acord, perspectivă care pare mult mai probabilă acum, decât în urmă cu şase luni, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul analiştilor.
Filip Stan
05 aug. 2019, 06:24
Efectele Brexitului: Lira sterlină va ajunge la cel mai redus nivel din anii recenţi

În prezent, există o probabilitate de 30% ca Marea Britanie să se retragă din UE în octombrie fără un acord, conform unui sondaj realizat în rândul a 13 bănci. Probabilitatera actuală este de trei ori mai ridicată comparativ cu un sondaj efectuat în februarie. Un astfel de deznodământ ar provoca deprecierea lirei sterline cu peste 9%, la 1,10 dolari pe unitate, cel mai scăzut nivel din ultimii 34 de ani, potrivit mediei estimărilor  analiştilor.

Cel mai recent sondaj  mai arată că, la mai puţin de trei luni până la Brexit, posibilităţile rămân deschise. Analiştii consideră că există probabilităţi egale pentru ieşirea din UE fără acord, o nouă amânare a datei şi organizarea de alegeri generale înainte de 31 octombrie. Încheierea unui acord până la termenul limită este considerată ca fiind cel mai improbabil rezultate, cu o şansă de 15%, potrivit news.ro.

”Se pare că piaţa anticipează un risc în continuă creştere pentru un Brexit fără acord”, a afirmat Luke Hickmore, manager de fonduri la Aberdeen Standard Investments, adăugând că există riscul anticipării tot mai mari a unei crize valutare. Hickmore a spus că lucra în timpul aşa-zisei Black Wednesday din 1992 şi că nu vrea să mai vadă o astfel de situaţie.

Citeşte şi Marea Britanie intensifică pregătirile pentru un Brexit fără acord

Lira sterlină a scăzut cu aproape 10% în săptămâna acelei Black Wednesday  din septembrie 1992, când Marea Britanie a fost nevoită să se retragă din Mecanismul European al Ratelor de Schimb.

Lira a scăzut cu aproape 7% de când Marea Britanie a amânat primul termen al Brexitului, de la sfârşitul lunii martie, atingând vineri 1,2140 dolari pe unitate, investitorii anticipând o probabilitate mai mare pentru un Brexit dezordonat după alegerea ca premier a lui Boris Johnson.

Deprecierea lirei sterline la 1,10 dolari pe unitate, într-un scenariu  fără acord, ar marca o revenire la un nivel atins ultima oară în timpul aprecierii dolarului, în 1985, informează news.ro.

Dacă lira va coborî atât de mult, atenţia se va îndrepta către modul în care Banca Angliei va susţine moneda, dar banca centrală a apreciat joi că este ”extrem de improbabil” să intervină. Guvernatorul Mark Carney a spus că o shimbare a valorii lirei ”face parte din funcţia de absorbţie a şocului”.

Johnson a dat un ultimatum UE, în această săptămână, spunând că nu se va întâlni cu liderii europeni pentru a discuta dacă aceştia nu îşi vor schimba poziţia. Deşi nu există un sprijin majoritar în Parlament pentru un Brexit fără acord, iar parlamentarii au spus că vor încerca să îl blocheze pe Johnson în urmărirea unui astfel de rezultat, analiştii consideră că există riscul ca acest lucru să se întâmple din greşeală.

O altă situaţie care îi îngrijorează pe analişti este posibilitatea ca Johnson să organizeze alegeri generale. Lira ar putea scădea la 1,19 dolari pe unitate în acest scenariu, sondajele recente sugerând că rezultatul unui vot ar putea să nu genereze o majoritate pentru conservatori, potrivit analistului John Curtice, potrivit news.ro.

În schimb, dacă va putea fi evitat un Brexit dur, o amânare a acestuia sau realizarea unui acord sunt cele mai bune rezultate pentru liră. În cazul amânării Brexit, lira s-ar aprecia la 1,26 dolari pe unitate, iar în cazul unui acord la 1,33 dolari pe unitate.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Pierdere uriașă pentru Universitatea Craiova în marea finală cu U Cluj! Oltenii rămân fără un jucător crucial, iar altul este incert
Capital.ro
Urmează suspendarea lui Nicușor Dan? Scenariul care aruncă scena politică în aer: Ilie Bolojan va fi următorul președinte al României
Playtech.ro
Cum se procedează dacă minorul are paşaportul expirat iar unul dintre părinţi refuză să dea procură specială. Legea din 2026
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Cine este și cum arată partenera lui Ilie Bolojan
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi