Dezamăgit în dragoste, a făcut prăpăd de 70.000 de euro

Un german în vârstă de 20 de ani a provocat daune de peste 70.000 de euro în timp ce se afla la volanul unui stivuitor cu braţ telescopic. El şi-a anunţat anterior planurile la poliţie, informează DPA.
Filip Stan
06 aug. 2019, 09:21
Dezamăgit în dragoste, a făcut prăpăd de 70.000 de euro

După ce a sunat la poliţie în primele ore ale zilei de marţi, tânărul şi-a pus planul în acţiune în oraşul Waldachtal din landul sud-vestic Baden-Wuerttemberg.

Pe parcursul celor 5 kilometri parcurşi cu stivuitorul, tânărul a intrat cu acesta în cinci vehicule parcate într-un hambar, în mai multe ziduri, dar şi în câteva felinare stradale. Din cauza mărimii vehiculului, poliţia nu a putut interveni imediat, informează Agerpres.

Tânărul şi-a încheiat periplul după aproximativ o oră şi a fost arestat fără a opune rezistenţă.

Prejudiciul total s-a ridicat la circa 75.000 de euro, potrivit poliţiei.

Comportamentul său neobişnuit a fost motivat probabil de „o poveste de dragoste eşuată”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al poliţiei. Pe moment nu este clar cum a ajuns tânărul în posesia stivuitorului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Harta politică a peluzelor din Europa. Nazism, antifascism și războaie între ultrași. Ce se ascunde în spatele scandalurilor din cupele eruopene
Capital.ro
Sprijin financiar de 1.000 de lei pentru tinerii din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi banii de la stat
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Revoltă în PNL. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu SURSE
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
MediaFlux
Procentul cu care cresc pensiile. Anunțul ministrului propus la Muncă, Florin Manole
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT