Victor Ponta, primul anunţ pe Facebook după alianţa cu ALDE

Liderul Pro România, Victor Ponta, spune că, după discuţia pe care a avut-o cu ALDE, şi-a descoperit mulţi ”prieteni”, toţi îngrijoraţi de soarta lui şi dispuşi să-i dea sfaturi. ”Majoritatea nu au înţeles nimic”, a scris Ponta pe Facebook, explicând că propunerea sa de a schimba Guvernul este singura acţiune concretă de pe scena politică românească. În plus, Ponta susţine că majoritatea politicienilor vor, ”în mod iresponsabil”, să continue Guvernul Dăncilă pentru ca ei s beneficieze politic de pe urma disperării şi indignării publice.
Filip Stan
08 aug. 2019, 06:52
Victor Ponta, primul anunţ pe Facebook după alianţa cu ALDE

„Ieri mi-am descoperit o mulţime de «prieteni» – toţi îngrijoraţi de viitorul meu: Băsescu, Barna, Lăzăroiu! Chiar şi înfierbântatul Andrei C ( liderul revoluţionar al „Barna-jugend”) vrea să mă salveze – toţi îmi dau sfaturi! Pot să explic de fapt ce au înţeles toţi cei care au sărit ca arşii (majoritatea nu au înţeles nimic)”, scrie, joi, pe Facebook, Victor Ponta.

Acesta a explicat în cinci puncte cum vede el situaţia actuală.

„1. Propunerea mea de ieri de schimbare a Guvernului actual şi a Programului de guvernare Dragnea – Valcov este singură acţiune concretă şi pragmatică din această vara (propunerea este şi realizabilă dacă ALDE nu mai susţine actuala formulă)
2. Toţi „strigatorii” de la USR şi susţinătorii lor din ţară şi din străinătate vor în realitatea să rămână Guvernul „Dancilă” – aşa au un sac de box în care să dea mereu şi ei scapă de asumarea guvernării (că să nu se facă de râs că în 2016)
3. O guvernare ca cea de azi îi asigură lui Barna prezenţa în turul doi şi bătălia cu Iohannis (Viorica Dăncila nu are nicio şansă să ajungă în turul doi, conducând un Guvern şi un Partid care, în fond, nu s-a schimbat deloc faţă de perioada lui Dragnea)
4. Toţi aceşti indivizi preferă (în mod iresponsabil- după părerea mea) să lase România să fie distrusă total din punct de vedere economic şi bugetar – ceea ce se întâmplă prin aberaţiile şi minciunile pe care le primim în fiecare zi de la Ministerul de Finanţe. După care ei vor beneficia de disperarea şi indignarea publică pentru a prelua ţara ca în 2010 – chiar dacă asta înseamnă să preiei o ţară distrusă şi încă o generaţie irosită
5. La ProRomania avem capacitate profesională (prin oamenii care au guvernat bine în 2012-2015) + 30 parlamentari + legitimitatea votului din 26 Mai + experienţă de a discuta şi a implementa proiecte de guvernare de succes! Adică exact ce nu au nici PSD, dar nici PNL, şi USR! Şi ei ştiu asta – şi sunt panicaţi să nu se vadă această realitate!”

Ponta mai spune că drumul pe care a pornit cu Pro România este „dificil, cu multe obstacole şi duşmani”, dar nu intenţionează să renunţe.

„Pentru că este drumul bun! Suntem ProRomania – şi ţinem DOAR cu România!”, a mai scris Ponta.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, că a ajuns la o înţelegere cu Victor Ponta pentru ca ALDE şi PRO Româna să încheie o alianţă politică.

Ulterior, Victor Ponta a amintit că a spus recent că este dispus să discute un proiect politic cu ALDE, dacă acest partid iese de la guvernare. El a precizat că a discutat cu Tăriceanu, că nu au luat decizii, dar că sunt şanse mari de succes

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT