Ministrul Transporturilor: Metroul din Drumul Taberei va fi dat în folosinţă în decembrie

Termenul stabilit pentru darea în folosinţă a metroului din Drumul Taberei rămâne luna decembrie, a anunţat marţi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Iulian Tudor
13 aug. 2019, 09:32
Ministrul Transporturilor: Metroul din Drumul Taberei va fi dat în folosinţă în decembrie

„Secţiunea 5 (de metrou – n. r.), da, în decembrie. Sunt rezolvate toate problemele”, a declarat Răzvan Cuc într-o conferinţă de presă.

Şeful de la Transporturi a precizat că s-a acceptat eşalonarea datoriilor pe care Metrorex le avea către constructorul italian şi a reiterat că acestea nu afectează construcţia Magistralei 5, ci au fost câştigate în instanţă pentru lucrări suplimentare.

„S-a acceptat eşalonarea pe care a făcut-o Metrorex cu firma respectivă, dar acea sumă care a fost câştigată în instanţă nu afectează construcţia M5. Pentru bugetul prevăzut pentru Magistrala 5 practic ce execută banii ăia îi primesc. Aceia erau nişte bani pentru nişte lucrări suplimentare care au fost câştigaţi în instanţă”, a explicat Răzvan Cuc.

Metrorex a avut conturile blocate în urma unei datorii de 94 de milioane de lei, bani pe care transportatorul subteran trebuia să îi mai dea companiei italiene Astaldi după ce aceasta a câştigat o serie de procese în instanţă.

„În urma proceselor pe care le-am pierdut în instanţă, noi trebuie să le mai dăm 94 de milioane de lei şi ne-au pus poprire pe conturi. Astăzi s-a discutat cu ei, se găseşte o soluţie de reeşalonare, zilele astea ar trebui să se rezolve situaţia. Cumva au acceptat propunerile noastre, aşteptăm acum să vedem dacă şi conducerea companiei-mamă, de la Roma, va fi de acord cu propunerile noastre”, au declarat, pe 6 august surse din Metrorex, citate de Agerpres.

Potrivit acestora, Metrorex a plătit italienilor până acum peste 140 de milioane de lei, rămânând această sumă de 94 de milioane de lei, care reprezintă daune interese şi cheltuieli de judecată în urma acestor procese.

Totodată, sursele au precizat că Astaldi a încetinit drastic ritmul lucrărilor la Magistrala 5 de metrou şi condiţionează realizarea acestora de recuperarea celor 94 milioane de lei, deşi Metrorex este cu plăţile la zi pentru contractul M5.

În luna decembrie 2019 este preconizată darea în folosinţă a Magistralei 5 de metrou, cu patru ani întârziere. Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. În anul 2011 s-a semnat primul contract, cel pentru partea de structură, iar termenul era de 36 de luni. Astfel, 300.000 de călători ar fi putut fi preluaţi de metrou pe acest tronson Eroilor – Drumul Taberei. Dar, Magistrala M5 s-a confruntat cu probleme de avize, probleme de finanţare, probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.

Ministerul Finanţelor Publice va acorda Metrorex un împrumut în sumă de 188,353 milioane lei, pe 10 ani, în vederea acoperirii obligaţiilor de plată instituite de instanţele judecătoreşti către Asocierea Astaldi – FCC Construccion, Delta A.C.M. 93 – AB Construct, conform unui proiect de Ordonanţă publicat la jumătatea lunii iunie 2018 pe site-ul Ministerului Transporturilor. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT