Incendiul izbucnit la un depozit de materiale reciclabile din Buzău a fost stins după aproape 24 de ore

Incendiul care a cuprins, marţi, un depozit de materiale reciclabile din municipiul Buzău a fost stins după aproape 24 de ore. Pompierii urmează să stabilească acum cauza incendiului şi valoarea pagubelor rezultate.
Iulian Tudor
14 aug. 2019, 15:53
Incendiul izbucnit la un depozit de materiale reciclabile din Buzău a fost stins după aproape 24 de ore

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, incendiul a fost stins după aproape 24 de ore de la izbucnirea lui. În total, 90 de pompieri cu 18 autospeciale au acţionat pentru lichidarea focului, miercuri rămânând să acţioneze 7 echipaje de la ISU Buzău.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cozma, a spus că Poliţia şi ISU au deschis anchete după incendiu, care a fost cel mai mare din ultimii ani din Buzău. De asemenea, ITM şi Garda de Mediu au dispus verificări.

Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău, calitatea aerului nu a avut de suferit în centrul oraşului, acolo unde este amplasată staţia care determină măsurătorile.

„În perioada în care a avut loc incendiul, noi am verificat la sediul APM Buzău monitorizarea indicatorilor de calitate a aerului la staţia automată Buzău 1, amplasată chiar la sediul APM Buzău. Am constatat că nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor indicatorilor măsuraţi la această staţie. Înregistrarea valorilor scăzute ale acestor indicatori a fost determinată de faptul că direcţia predominantă a vântului a fost de la sud spre nord, ceea ce a făcut ca norul format în urma incendiului să nu ajungă în centrul oraşului Buzău, în zona în care se află staţia. Menţionăm că nu deţinem aparatură mobilă pentru a verifica la locul incidentului valorile indicatorilor de monitorizare a calităţii aerului”, a declarat Carmen Pavăl, purtător de cuvânt al APM Buzău.

Pe de altă parte, societatea la care s-a produs incendiul dispune de autorizaţii, a mai precizat reprezentantul APM:.

„Legat de societatea care administrează terenul pe care a avut loc incendiul, aceasta deţine autorizaţie de mediu din anul 2012. Autorizaţia a fost revizuită ultima dată în data de 28 septembrie 2018. Prin această autorizaţie titularul este obligat să gestioneze deşeurile, fără a pune în pericol sănătatea umană, fără a dăuna mediului şi să ia toate măsurile pentru a respecta planurile de prevenire şi de intervenţie, în caz de accidente care implică riscuri ecologice, astfel încât emisiile de poluanţi să se încadreze în valorile limită impuse prin normele legale în vigoare, privind privind protecţia factorilor de mediu. Legat de obligaţiile prevăzute în autorizaţia de mediu cu privire la raportările periodice către APM Buzău, menţionăm că titularul şi-a îndeplinit toate aceste obligaţii de raportare şi de monitorizare a factorilor de mediu”, a spus sursa citată.

În incendiu au ars 100 de tone de hârtie, 100 de tone de plastic şi 20 de tone de anvelope. Un nor uriaş de fum negru a putut fi observat ore întregi în municipiul Buzău şi în localităţile situate la zeci de kilometri distanţă de oraş.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cabral, prima reacție după ce a fost surprins cu noua iubită! Și-a refăcut viața după divorțul de Andreea Ibacka
Fanatik.ro
De ce i-a fost anulată, de fapt, suspendarea lui Balogun, după intervenția lui Donald Trump. Mitică Dragomir a făcut dezvăluirea momentului
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă locul de muncă. Angajații economisesc o zi de lucru pe săptămână
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca electrician sau instalator pentru pensie completă. Ce beneficii ai dacă ai lucrat în condiții deosebite
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bărbat găsit fără suflare într-o pădure din Brăila! O rudă a fost cea care a făcut descoperirea macabră
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Horoscop 6 Iulie. Ziua în care ghinionul se poate transforma în cel mai mare noroc 
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?