Măcel la un meci de fotbal, cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi VIDEO

Cel puţin trei morţi şi mai multe persoane au fost rănite în cadrul incidentelor care au avut loc la meciul Olimpia - Motagua, din campionatului Hondurasului, informează AFP.
Filip Stan
18 aug. 2019, 10:07
Măcel la un meci de fotbal, cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi VIDEO

Incidentele au izbucnit după ce autocarul oaspeţilor a fost atacat cu sticle şi pietre de fanii echipei Olimpia, în apropierea Stadionului Naţional din Tegucigalpa.

Trei jucători ai echipei Motagua au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind spitalizaţi. Pe stadion erau deja peste 10.000 de spectatori, care au fost anunţaţi că meciul nu se va mai disputa, moment în care au început confruntări între fani adverşi. Porţile stadionului s-au deschis şi suporterii au încercat să părăsească arena, dar au intrat într-o busculadă cu forţele de ordine, în număr de 5.000, care au intervenit folosind gaze lacrimogene.

În învălmăşeala creată, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au fost grav rănite.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
De ce i l-a cerut Gigi Becali lui Varga și pe Emerllahu la FCSB? „Neluțu avea nevoie de 5 milioane și atunci mi-a zis Meme de el”
Capital.ro
Înmatriculare mașină în România. Șoferii care trebuie să ajusteze sau să înlocuiască farurile. Nu va trece la RAR
Playtech.ro
Tichete sociale 2025: Pensionarii cu venituri mici pot cere a 13-a pensie. Suma e fixă și se acordă doar la cerere
Adevarul
Momentul în care două ambarcaţiuni se ciocnesc în Deltă, iar un bărbat e aruncat în aer: „Băi, nebunilor! / Nu v-am văzut, pe cuvânt”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Candidat surpriză pentru Primăria Capitalei. Fostul finanțator din fotbal și-a anunțat înscrierea în cursa electorală
MediaFlux
Sprijin important pentru pensionari. Ajutor de urgență pentru cei cu probleme de sănătate
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume