Cătălin Drulă, USR: Declararea autostrăzilor ca „obiective strategice de interes naţional” în CSAT are zero efecte juridice

Declararea autostrăzilor ca “obiective strategice de interes naţional” în CSAT are zero efecte juridice, fiind exclusiv ”o demagogie care să mai acopere neputinţa enormă a guvernului PSD”, susţine deputatul USR Cătălin Drulă.
Filip Stan
18 aug. 2019, 10:21
Cătălin Drulă, USR: Declararea autostrăzilor ca

”Declararea autostrăzilor, fie că e vorba de Ploieşti-Braşov sau de Tg. Mureş-Iaşi, ca „obiective strategice de interes naţional” în CSAT are ZERO efecte juridice. Este strict o declaraţie retorică, o demagogie care să mai acopere neputinţa enormă a guvernului PSD. Nu există niciun efect legal, în prezent, al acestei declaraţii. În mod fals circulă în spaţiul public/media diverse posibile consecinţe ale declaraţiei”, a scris, duminică, pe Facebook, deputatul USR Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, este falsă ideea potrivit căreia astfel ar putea fi finanţate din fonduri naţionale autostrăzile.

”Şi în prezent autostrăzile respective pot fi finanţate cu orice fel de fonduri: de la bugetul naţional, din fonduri europene structurale sau din împrumuturi. Sau că prin această declaraţie, autostrăzile ar putea fi contractate prin încredinţare directă (fără licitaţie). FALS – nu există vreo astfel de derogare în acest sens în legislaţia naţională privind achiziţiile publice sau în directiva europeană în domeniu. Sau că nu ar mai fi nevoie de obţinerea unui acord de mediu sau a altor autorizaţii. FALS – nu există vreo astfel de derogare în legile în vigoare pe baza unei declaraţii în C.S.A.T. Autostrăzile respective beneficiază însă deja de facilităţile din OUG 7/2016 pentru accelerarea proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport fiind parte din reţeaua TEN-T. În realitate nu s-a făcut nimic din ce era necesar pentru aceste autostrăzi în 3 ani de guvernare PSD”, a mai scris Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, sunt câţiva paşi necesari pentru realizarea autostrăzilor:

1. Contractarea unei echipe de specialişti pentru planificarea şi proiectarea tehnică a autostrăzii pe baza unor studii serioase de teren (geologie/topografie/etc)
2. Contractarea unui constructor care să construiască autostrada pe baza unui proiect foarte bine făcut

”Pentru Autostrada Tg. Mureş-Iaşi nu există niciun contract în prezent. Deci niciun pas făcut înainte. Ba chiar nişte paşi mari făcuţi înapoi în ultimii 3 ani: a) Rezilierea în 2018 a contractului deja semnat pentru planificarea pe secţiunea Tg. Mureş-Ditrău; b) Blocarea secţiunii Iaşi-Tg. Neamţ într-o procedură de PPP fără nicio şansă de închidere financiară; c) Subfinanţarea procedurii de licitaţie a planificării pentru Tg. Mureş-Tg. Neamţ la relicitare”, a mai scris Drulă.

Deputatul susţine că există câteva soluţii pentru deblocarea autostrăzii:

1. Anularea procedurii de PPP pentru Tg. Neamţ-Iaşi
2. Partneriat cu o instituţie financiară internaţională, BEI/BERD/Banca Mondială, pentru realizarea în condiţii de calitate a planificării întregii autostrăzi
3. Contractarea unor consorţii de constructori pe baza unui proiect temeinic realizat

”Singura problemă este că Guvernul Dăncilă a distrus credibilitatea României în relaţii cu aceşti parteneri internaţionali prin bătaia de joc la adresa Băncii Mondiale (care se implicase de la cel mai înalt nivel) în proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov. Deci cu Cuc şi Dăncilă din păcate sunt şanse foarte mici de progres. Rămânem pe moment doar cu declaraţii în CSAT”, a mai scris Drulă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în 30 iulie, după şedinţa CSAT, că a aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti – Braşov să fie declarat obiectiv strategic de interes naţional. Totodată, el a subliniat că i-a atras atenţia premierului Viorica Dăncilă privind obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei, spunând că a propus ca şi acest obiectiv de infrastructură să fie declarat strategic, de interes naţional.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Un celebru comentator sportiv și-a dat demisia de la Pro TV! Candidează la șefia Federației. Exclusiv
Capital.ro
Pensia pe card pentru martie a început să intre în conturi. La ce oră primesc banii peste 2,4 milioane de pensionari
Playtech.ro
Cum găsești cel mai apropiat adăpost de protecție civilă din orașul tău. Harta care te ajută imediat
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața metroului în stația Unirii
iamsport.ro
Cristi Săpunaru a intervenit după ce Diana Șucu a șters pe jos cu fostul său coleg de la Rapid
MediaFlux
S-a decis compensarea creșterii prețului la carburant. Cine beneficiază de sprijin de la stat până la finalul anului 2026
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj