Primul camping de rulote din România se amenajează la Ocna Sibiului. Toate detaliile proiectului

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat, joi, că în oraşul staţiune Ocna Sibiului se va face primul camping de rulote şi corturi din România, finanţat de minister de resort, care ar putea fi gata în 2020.
Iulian Tudor
22 aug. 2019, 11:05
Primul camping de rulote din România se amenajează la Ocna Sibiului. Toate detaliile proiectului

Mi-am dorit de foarte mult timp să ajung în Sibiu în calitate de ministru al Turismului să semnez un contract de finanţare. (…) Sunt zone exact ca şi oraşul Ocna Sibiului care ar putea trăi exclusiv numai din turism. (…) Acum mă aflu aici, (…) pentru a semna un contract de finanţare o staţiune balneoclimaterică. Mă bucur că sunt aici, în Sibiu. (…) Proiectul este în valoare de 7,6 milioane de lei, iar Ministerul Turismului finanţează 90% din investiţia de bază„, a explicat Bogdan Trif.

Potrivit lui Trif, este pentru prima dată când Ministerul Turismului finanţează amenajarea unui camping de rulote şi corturi în România, unde există puţine astfel de locuri.

Viitorul camping de rulote şi corturi va fi amplasat în Parcul Gării din Ocna Sibiului, aproape de renumitele lacuri sărate. Ministrul Turismului speră ca această investiţie să fie finalizată până la finalul lui 2020.

Primarul oraşului, Claudiu Predescu, estimează că în maxim doi ani de zile poate fi gata parcul de rulote, termenul prevăzut în proiect fiind de patru ani. Viitorul camping va putea găzdui 41 de rulote şi 20 de corturi, fiind prevăzut cu duşuri, toalete, loc de joacă pentru copii, un teren multifuncţional de sport, maşini de gătit, maşini de spălat vase, maşini de spălat haine, un loc de vizionare filme şi spectacole, loc pentru foc de tabără şi un lac mic, de agrement.

Locul unde se va face campingul de rulote este un teren împrejmuit cu un gard, plin de vegetaţie, pe care mai există câteva căsuţe de lemn, lăsate în paragină şi duşuri nefolosite, vandalizate. Aici, o perioadă de timp a existat un camping numit „Lacul fără fund”.

Staţiunea Ocna Sibiului este vizitată anual de 200.000 de turişti români şi străini, din care majoritatea vine doar pentru o zi, din cauză că nu există decât 500 de locuri de cazare, potrivit primarului localităţii. În Ocna Sibiului nu se construiesc pensiuni şi hoteluri din cauză că sezonul de vară durează în medie 60 de zile, perioadă în care vine majoritatea turiştilor, iar asemenea investiţii în locuri de cazare nu ar fi rentabile, a afirmat Claudiu Predescu.

Cu banii de la Ministerul Turismului, primarul şi-a propus să modernizeze şi Parcul balnear, un loc ştiut doar de localnici, pentru că nu există niciun indicator care să le spună turiştilor că acest parc există. Primarul din Ocna Sibiului susţine că turiştii nu se plimbă prin Parcul balnear din cauză că aici nu există decât copaci şi nişte alei iluminate, amenajate tot cu bani de la Guvern, dar peste care au crescut buruienile, nefiind întreţinut de administraţia locală. Primarul din Ocna Sibiului promite să amenajeze un teatru de vară în Parcul balnear, tiroliene pe o distanţă de 80 de metri şi panouri de căţărare pentru copii.

Claudiu Predescu a adăugat că speră ca amenajarea campingului de rulote în Parcul Gării şi Parcul balnear să crească numărul de turişti cu 3-4 procente pe an.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram a reușit o performanță istorică în tricoul Craiovei! L-a depășit pe Ilie Balaci și îl amenință pe Sorin Cârțu
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
A fost șofer de Uber și însoțitor de zbor după ce a renunțat la sportul profesionist: ”Nu mi-am imaginat în viața mea!”
MediaFlux
Schemă de ajutor pentru românii din diasporă. Guvernul a aprobat un buget de 100 de milioane de euro
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România