Noul corp al Spitalului de Boli Reumatismale, modernizat de Primăria Capitalei, a fost inaugurat

Corpul de clădire C2 al Spitalului de Boli Reumatismale "Ion Stoia", consolidat, modernizat şi dotat de Primăria Generală a Capitalei, a fost inaugurat miercuri în prezenţa primarului general Gabriela Firea.
Iulian Tudor
28 aug. 2019, 12:10
Noul corp al Spitalului de Boli Reumatismale, modernizat de Primăria Capitalei, a fost inaugurat

„Sunt bucuroasă să vă invit astăzi să vizitaţi rezultatul unei noi investiţii realizate de Primăria Capitalei, prin ASSMB. Este vorba despre un corp nou de clădire la una dintre clinicile importante nu numai din Bucureşti, ci din întreaga ţară, este vorba despre Spitalul de Boli Reumatismale „Ion Stoia” din Bucureşti, la care ţin să precizez faptul că vin aproape 60% pacienţi din întreaga ţară (…)”, a spus primarul general.

Firea a afirmat că investiţia este de aproximativ 1,5 milioane de euro.

„Acum doi ani am decis această investiţie de aproape 1,5 milioane euro. Aici era o clădire foarte veche, de prin anii 1800, afectată, nu mai avea nicio legătură cu medicina modernă. (…) Acum sunt patru etaje moderne cu toate circuitele funcţionale şi mă refer aici şi la instalaţii sanitare, circuite medicale, circuite electrice. De asemenea, au avut loc compartimentări şi recompartimentări, construirea unei săli pentru studenţi cu 75 de locuri – o sală ultramodernă unde se poate face învăţământ medical de calitate. De asemenea, un lift inclusiv pentru pacienţii care se află în imposibilitatea de a fi transportaţi singuri. Foarte important de spus – un aparat ultraperformant în valoare de 200.000 euro unic în spitalele publice din România, un neurostimulator pentru boli reumatismale. (…) Corpul C1 de asemenea a suferit un amplu proces de modernizare”, a mai arătat edilul.

„Pentru mine astăzi este o zi foarte frumoasă, pentru că întotdeauna o să mă bucur atunci când am ocazia să particip la inaugurarea unui proiect finalizat. (…) Am văzut un aparat performant. Investiţiile în sănătate vor continua. Ştiţi foarte bine că bugetul MS este cel mai mare de după 1989 şi cele mai multe investiţii au fost făcute în aparatură medicală”, a susţinut Nassar.

Directorul ASSMB, Daniela Blându, a declarat că corpul de clădire C1 este un edificiu istoric care nu era modernizat.

„Astăzi inaugurăm acest corp de clădire care se numeşte C2, dar inaugurăm totodată şi corpul de clădire C1. Acesta este un edificiu istoric pe care noi l-am moştenit nemodernizat. În clădirea veche, Corpul C1, Primăria Municipiului Bucureşti a investit o sumă importantă pentru modernizare şi reparaţii curente, iar C2 a fost moştenit cu un studiu de fezabilitate care prevedea doar două etaje şi prin sumele alocate şi aprobate de către doamne primar general, în calitate de ordonator de credite, şi Consiliul General am mai ridicat două etaje, am adăugat un lift, am făcut şi o sală de curs pe lângă toate cabinetele de ambulatoriu, spitalizare de zi şi laboratoarele de investigaţii clinice şi paraclinice”, a spus directorul general al ASSMB, Daniela Blându.

În opinia directorului medical al ASSMB, Turkes Ablachim, creşterea calităţii asistenţei medicale înseamnă construcţia de unităţi medicale şi condiţii mai bune pentru pacienţi, dar şi o mai bună organizare.

„Acest moment marchează numai o etapă din Strategia pentru sănătate pe care doamna primar general a iniţiat-o pentru Bucureşti. Această strategie de sănătate a plecat de la ideea că ne dorim creşterea calităţii asistenţei medicale. (…) Creşterea calităţii actului medial nu reprezintă numai construcţia de spitale, reprezintă asigurarea celor mai bune condiţii pentru pacienţi şi asta înseamnă şi condiţii mai bune de hrană şi asta s-a întâmplat deja în spitalele noastre prin majorarea normei de hrană, înseamnă o mai bună organizare”, a susţinut Turkes Ablachim.

Managerul unităţii medicale, Cătălin Codreanu, a menţionat că în unitatea medicală se fac aproximativ 10.000 de internări anual, dintre acestea 4.000 de internări continue, 6.000 de internări de zi, aproximativ 6.000 de consultaţii în fiecare an şi aproximativ 100.000 de analize de laborator.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum se menține în formă Nadia Comăneci. Campioana de 63 de ani a dezvăluit secretul siluetei sale. „Eu nu alerg”
Capital.ro
Regulă pentru cei care au casă la curte. Vecinii cu gard comun trebuie să ceară permisiunea
Playtech.ro
Când vei plăti taxa pentru coletele de pe Temu sau Shein
Adevarul
Povestea scafandrului Constantin Scarlat, care a desenat țărmul nevăzut al Pontului Euxin
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
A murit Ionuț Americanu! Anunțul tulburător făcut de Cornelia, dansatoarea maneliștilor: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Mândria lui Ion Țiriac Jr.: ”Cel mai bun complex rezidențial din Europa”. Cum arată ”bijuteria” holdingului condus de tatăl său
MediaFlux
Dispar aceste produse din toate magazinele din România!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor