Trei poliţişti au violat o voleibalistă de 17 ani, la campionatele de juniori. Preşedintele s-a arătat indignat

Trei poliţişti ruşi sunt acuzaţi că au violat o tânără de 17 ani, jucătoare de volei pe plajă, în timpul campionatelor naţionale de juniori care au avut loc la Anapa, în regiunea Krasnodar. Kremlinul a calificat drept abjectă fapta oamenilor legii.
Ionela Marcu
28 aug. 2019, 19:19
Trei poliţişti au violat o voleibalistă de 17 ani, la campionatele de juniori. Preşedintele s-a arătat indignat

Incidentul a avut loc duminica trecută, în ultima zi a competiţiei care a avut loc în staţiunea de la malul Mării Negre. Tânăra de 17 ani, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a părăsit complexul sportiv unde voleibastele erau cazate şi a mers în oraş să se întâlnească cu un localnic pe care l-a întâlnit în timpul competiţiei.

Potrivit presei locale, cuplul se săruta pe o bancă în parc când şi-au făcut apariţia trei poliţişti şi i-au ameninţat că îi vor aresta pentru comportament indecent în spaţiul public. Tânărul a fugit, dar poliţştii au prins-o pe tânăra sportivă. În timp ce unul dintre agenţi stătea de pază, ceilalţi doi au violat-o pe voleibalistă chiar în parc. După aceea i-au dat drumul fetei, ameninţând-o că îi vor spune antrenorului despre comportamentul ei obscen în spaţiul public. Ajunsă în cameră, fata a început să suspine necontrolat, aflându-se repede ce s-a întâmplat.

În acest caz a luat atitudine însuşi Kremlinul, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dnitri Peskov, calificând atitudinea poliţiştilor drept una abjectă. De remarcat că preşedintele Putin vizitase baza de la Anapa pe data de 16 august.

Cei trei poliţişti au fost daţi afară din sistem şi sunt pasibili de pedepse cu închisoarea.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
A primit interdicție în UE și a avut o perioadă grea, dar a reușit să se redescopere. Ce face sportiva considerată una dintre cele mai frumoase handbaliste sârbe
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Reguli noi pentru autorulote. Ce sisteme de siguranță devin obligatorii din iulie 2026
Adevarul
Temeri în școlile unde profesionala devine liceu: clasele riscă să fie formate din corigenți și elevi care nu au susținut Evaluarea Națională
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
S-a aflat după 26 de ani! Motivul rupturii totale dintre Gică Hagi și Victor Pițurcă: ”A fost un exces de mândrie și de încăpățânare”
MediaFlux
520 de lei în plus la pensie. Românii care primesc acești bani în fiecare lună
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?