Suspendarea activităţii Parlamentului britanic a stârnit proteste din partea politicienilor şi a oponenţilor unui Brexit fără acord

Decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic pentru o lună a stârnit proteste din partea politicienilor şi a celor care se opun unui Brexit fără acord. O petiţie online de protest a strâns peste un milion de semnături, scrie BBC.
Filip Stan
29 aug. 2019, 06:54
Suspendarea activităţii Parlamentului britanic a stârnit proteste din partea politicienilor şi a oponenţilor unui Brexit fără acord

Guvernul a precizat că pauza de 5 săptămâni din perioada septembrie – octombrie va oferi totuşi timp necesar dezbaterii Brexitului.

Cei care au criticat decizia au spus că ea reprezintă o încercare „nedemocratică” de a-i împiedica pe parlamentari să blocheze un Brexit fără acord.

Şeful de cabinet Michael Gove a declarat pentru BBC că suspendarea, care a fost aprobată miercuri de regina Elizabeth II, nu este o mutare politică pentru a obstrucţiona opoziţia privind Brexitul.

El a spus că va fi „timp suficient” pentru a dezbate ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 31 octombrie, termenul anunţat de Boris Johnson. Prim-ministrul a spus că îşi doreşte ca Marea Britanie să părăsească UE la finalul lunii octombrie cu un acord, însă preferă ca acest lucru să se întâmple fără un acord decât să rateze termenul limită.

Liderul Camerei Comunelor, Jacob Rees Mogg, care a avut o întâlnire cu regina, a spus că sesiunea parlamentară curentă a fost una dintre cele mai lungi din ultimii 400 de ani, aşadar este corect să fie suspendată.

El a scris în Daily Telegraph că singura „criză constituţională” a fost cauzată de cei care se opun rezultatului referendumului din 2016.

Membrii Parlamentului au votat în februarie 2017, cu 498 la 114, ieşirea Marii Britanii din UE declanşând Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. 

Liderul laburist Jeremy Corbyn a descris acţiunea lui Johnson ca un atac la democraţie. El a spus că va încerca să oprească suspendarea.

Purtătorul de cuvânt al Camerei Comunelor, John Bercow, care de regulă nu comentează anunţurile politice, a descris decizia recentă ca „încălcare grosolană a constituţiei”.

Liderul democraţilor liberali, Jo Swinson, a declarat la emisiunea BBC Newsnight că prim-ministrul „este pregătit să nege vocea oamenilor prin reprezentanţii lor în Parlament pentru a forţa un Brexit fără acord”.

Prim-ministrul scoţian, Nicola Sturgeon, a spus că parlamentarii trebuie să se unească pentru a opri acest plan săptămâna viitoare ori „ziua aceasta va intra în istorie ca una neagră pentru democraţia britanică”.

Au existat însă şi voci care au apărat planul lui Johnson.

Conservatorul Peter Bone a afirmat că nu l-ar fi sprijinit pe Johnson dacă ar fi propus suspendare după termenul limită al Brexitului şi că această procedură este una „absolut standard”.

Şi preşedintele american Donald Trump a intervenit în discuţie, lăudându-l pe Boris Johnson. Va fi foarte greu pentru Corbyn să obţină un vot de neîncredere împotriva prim-ministrului, a precizat el, „mai ales că Boris este exact ceea ce caută Marea Britanie”.

Miercuri seară, mai mulţi oameni s-au adunat în Westminster, unde au strigat „opriţi lovitura de stat” şi au purtat pancarte anti-Brexit şi steaguri UE. Demonstraţia a început în faţa Parlamentului şi a continuat pe Downing Street (unde se află reşedinţa prim-ministrului). Este prevăzut ca în următoarele zile să aibă loc mai multe astfel de manifestări.

O petiţie prin care se cere ca activitatea Parlamentului să nu fie suspendată a fost semnată de peste 1 milion de persoane în mai puţin de o zi.

O curte de justiţie scoţiană a luat deja în considerare atacarea deciziei, însă în mod normal decretele date de regină nu pot fi contestate.

Închiderea Parlamentului – cunoscută ca prorogare – are loc după ce prim-ministrul o sfătuieşte pe regină să acţioneze în acest sens.

Parlamentul este, în mod normal, suspendat pentru o scurtă perioadă înaintea unei noi sesiuni, timp în care nu au loc dezbateri. Membrii Parlamentului nu pot bloca prorogarea.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Top 5 electrocasnice care îți cresc factura la curent fără să-ți dai seama
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar