PREMIERĂ: cum arată noile taloane cu pensiile mărite

Transmisie exclusivă din incinta Casei de Pensii, unde se tipăresc taloanele ce vor ajunge luni la români. Toate pensiile au fost recalculate, astfel că beneficiarii vor încasa în câteva zile pensii majorate, în medie, cu 15 la sută.
Iulian Tudor
29 aug. 2019, 11:55
PREMIERĂ: cum arată noile taloane cu pensiile mărite

România TV a ajuns la Casa de Pensii, acolo unde noile taloane se tipăresc. De la 1 septembrie, valoarea punctului de pensie se va majora cu 15% și va ajunge să fie de 1.265 lei (acum este 1.100 de lei). Iar de la 1 septembrie 2020, valoarea acestuia va ajunge la 1.775 de lei, respectiv din 2021 la 1.875 de lei. Astfel, pensiile vor ajunge mărite pe 15 septembrie.

Marius Budăi, anunţ despre creşterea PENSIILOR. Ce spune despre abrogarea OUG 114

Majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2019 a fost prevăzută încă de anul trecut, în OUG nr. 114/2018, dar e și de noua reglementare a pensiilor – Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii.

Pensionarii din sistemul public, dar și din cel militar, pot beneficia de o indemnizație socială pentru pensionari. Și valoarea acesteia va crește de la 1 septembrie, ajungând la valoarea de 704 lei (acum este 640 de lei). Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009, pot beneficia de „indemnizația socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT