Budapesta nu vede cu ochi buni eliminarea lui Matteo Salvini din guvernul de la Roma

Desemnarea lui Giuseppe Conte pentru a forma din nou viitorul guvern de la Roma a fost bine primită la Bruxelles şi Berlin, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, urându-i premierului italian succes în formarea echipei, iar ministrul german de finanţe Olaf Scholz a salutat revenirea unui guvern ''progresist'' în Italia, în timp ce premierul ungar Viktor Orban i-a transmis o scrisoare de mulţumire lui Matteo Salvini, liderul partidului Liga izolat de noua coaliţie, potrivit agenţiilor DPA, Reuters şi MTI.
Iulian Tudor
29 aug. 2019, 13:37
Budapesta nu vede cu ochi buni eliminarea lui Matteo Salvini din guvernul de la Roma

”Italia joacă un rol central în familia noastră europeană şi contăm pe contribuţia ei activă la proiectul european”, a declarat joi Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, adăugând că Juncker va discuta în cursul acestei zile cu premierul Conte, căruia îi urează succes în formarea unui nou cabinet.

Pe de altă parte, Mina Andreeva i-a amintit premierului italian să nominalizeze cât mai repede comisarul european din partea Italiei pentru viitoarea Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen.

La rândul său, ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, a declarat că noua coaliţie guvernamentală italiană formată din Partidul Democrat (PD) şi Mişcarea 5 Stele (M5S) este o veste bună pentru UE şi că el este bucuros să vadă că un guvern ”stabil şi progresist” va fi instalat la Roma.

Această nouă coaliţie izolează pe scena politică italiană partidul de extremă dreapta Liga, condus de vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvivi. Acesta a avut relaţii dificile cu Bruxelles-ul din cauza politicilor sale economice cu un pronunţat caracter social şi a măsurilor sale de oprire a migraţiei ilegale. Acestea i-au sporit popularitatea în rândul italienilor, astfel că în urma neînţelegerilor repetate cu M5S a decis să rupă coaliţia de guvernare, sperând că vor fi convocate alegeri anticipate pe care le-ar fi câştigat uşor. Dar în final Salvini a pierdut pariul, M5S aliindu-se cu PD.

Citeşte şi Giuseppe Conte a primit mandatul de formare a noului guvern

”Vor putea evita votul o vreme, dar mai devreme sau mai târziu cuvântul le va reveni italienilor”, a scris Salvini miercuri seară pe reţelele de socializare, potrivit agenţiei EFE.

Principalul său aliat în UE, premierul ungar Viktor Orban i-a adresat o scrisoare în care îi mulţumeşte pentru eforturile sale ”în beneficiul Italiei şi al întregii Europe, inclusiv al Ungariei”.

”Noi, ungurii, nu vom uita niciodată că tu ai fost primul lider vest-european care a încercat să oprească migraţia ilegală să inunde Europa prin Marea Mediterană. Indiferent de viitoarele evoluţii politice în Italia şi a faptului că aparţinem unor grupuri politice europene diferite, noi te considerăm un camarad de arme în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine a Europei şi oprirea migraţiei”, mai menţionează Orban în scrisoarea trimisă lui Salvini, citată de agenţia MTI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine este Marialuisa Jacobelli, sexy jurnalista care i-a sucit minţile lui Jannik Sinner. Galerie foto
Capital.ro
Angajații mai au două minivacanțe până la sfârșitul anului 2026. Cum se leagă zilele libere de sărbători
Playtech.ro
Poți primi amendă dacă mașina Poliției circulă în spatele tău? Cum poate fi măsurată viteza ta
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce pensie are Rică Răducanu la 80 de ani. Suma pe care statul român i-o plătește lunar fostului fotbalist
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România