George Maior, audiat la Secţia de anchetare a magistraţilor: S-au dat toate explicaţiile despre extrădarea lui Nicolae Popa

Ambasadorul României la Washington, George Maior, s-a prezentat vineri la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), pentru a fi audiat ca martor în dosarul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa, în care este cercetată penal Laura Codruţa Kovesi.
Filip Stan
30 aug. 2019, 07:39
George Maior, audiat la Secţia de anchetare a magistraţilor: S-au dat toate explicaţiile despre extrădarea lui Nicolae Popa

Ambasadorul României în SUA, George Maior, fost director al SRI, a declarat, vineri, la ieşirea de la Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor, în dosarul în care fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată în legătură cu extrădarea lui Nicolae Popa, că a explicat modul în care s-a implicat SRI în această operaţiune, care din punctul său de vedere a fost „o operaţiune de succes”.

„Am spus cum s-a implicat SRI în această operaţiune. Am precizat că nu am sesizat aspecte care să facă cumva obiectul vreunei infracţiuni”, a declarat George Maior.

El a susţinut că „a fost o audiere foarte bună şi lămuritoare”.

„SRI a fost extraordinar de eficient şi competent. Extradărea s-a realizat în contextul clar legal definit de legislaţia românească”, a subliniat fostul director al SRI.

„S-a realizat în contextul unui task force instituţional, lucru care sper să se mai realizeze şi acum în alte cazuri. (…) în audiere s-au dat toate explicaţiile cum s-a realizat această operaţiune de succes”, a mai spus Maior.

La sosirea la Secţia specială, George Maior a declarat că „SRI şi-a făcut datoria exemplar”.

El a spus că s-a prezentat acum la Secţia specială pentru că până acum nu a putut din motive obiective.
În acest dosar, fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată penal pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Ea a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura.

„Serviciul Român de Informaţii s-a implicat şi dacă nu ar fi făcut-o nu ar fi fost menirea serviciului. (…) Serviciul Român de Informaţii şi-a făcut datoria exemplar”, a spus Maior la intrarea în sediul SIIJ, răspunzând unei întrebări despre prezenţa a doi ofiţeri SRI în aeronava care l-a adus pe Nicolae Popa în ţară.

George Maior a mai declarat că este „încântat” să fie audiat ca martor, transmite Agerpres.

Până acum, în acest dosar au fost audiaţi ca martori fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi fostul prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii Florian Coldea.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.
 
Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.
 
Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Luptă acerbă pentru salvarea de la retrogradare. Toate calculele înaintea ultimei etape din play-out-ul SuperLigii
Capital.ro
Preț carburanți 12 mai 2026. Motorina se ieftinește pentru a cincea zi la rând. Unde găsești cea mai ieftină benzină și motorină din România
Playtech.ro
Biciclete prinse de ţeava de gaz de pe casa scării. Cum încalcă românii care stau la bloc legea, se dau amenzi mari
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marius Dorin Mihălcică, tată a doi copii, s-a stins din viață la doar 51 de ani: „Drum lin către stele, Marius!”
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi