UDMR şi-a anunţat priorităţile legislative din actuala sesiune: modificarea Codului Administrativ, abrogarea OUG privind alegerea CJ

UDMR anunţă că printre priorităţile legislative ale Uniunii în actuala sesiune parlamentară se află modificarea Codului Administrativ, urmând să depună din nou propunerile sale vizând garantarea drepturilor lingvistice, elaborarea unui pachet de legi privind sprijinirea familiei, dar şi o propunere legislativă pentru a soluţiona problema sutelor de imobile confiscate de regimul comunist, dar neretrocedate încă bisericilor. Totodată, UDMR va propune abrogarea OUG care modifică reglementările privind modul de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene.
Filip Stan
03 sept. 2019, 15:49
UDMR şi-a anunţat priorităţile legislative din actuala sesiune: modificarea Codului Administrativ, abrogarea OUG privind alegerea CJ

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de UDMR, în cadrul şedinţei grupurilor reunite Uniunea a stabilit care vor fi priorităţile formaţiunii în sesiunea de toamnă. Printre acestea se află atât priorităţi legislative, care se află deja în circuitul parlamentar, dar care nu au fost încă adoptate, cât şi iniţiative legislative noi aparţinând UDMR.

„UDMR va propune modificarea Codului Administrativ, adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pe 3 iulie a.c. Poziţia Uniunii este clară în acest sens: «avem nevoie de o administraţie publică mai eficientă şi instituţii publice care oferă servicii moderne». UDMR va depune, din nou, propunerile sale vizând garantarea drepturilor lingvistice, prevederi care nu se mai regăsesc în versiunea adoptată de Guvern a proiectului de act normativ, dar care au fost adoptate în varianta iniţială a Parlamentului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, UDMR va promova sprijinirea familiilor.

„Sprijinul statului pentru familii este o condiţie necesară pentru prosperitate pe pământul natal, de aceea sunt necesare programe la nivel naţional de sprijinire a familiilor, care să consolideze sistemul de scutire de impozite pentru familii şi care să introducă beneficii pentru sprijinirea familiilor mari, cu mai mulţi copii. Prin urmare, UDMR va elabora şi va introduce un pachet cuprinzător de legi în vederea sprijinirii familiilor, oferind scutiri fiscale într-o serie de domenii, dar şi pentru facilitarea cumpărării de case şi maşini”, spun reprezentanţii Uniunii.

Totodată, în noua sesiune parlamentară UDMR va propune adoptarea unor legi care vizează programele naţionale de prevenţie şi garantează accesul tuturor cetăţenilor la îngrijirea medicală.

„Legislativul va lua, în această sesiune, o decizie privind unele modificări ale legilor care vizează exploatarea apelor termale şi a apelor minerale. UDMR va milita pentru ca redevenţele din aceste activităţi să vizeze comunităţile locale. Totodată, Uniunea va propune ca exploatarea şi îmbutelierea apei să se producă într-o manieră sustenabilă pe termen lung. UDMR va propune posibilitatea pentru comunităţile locale să investească în obiective balneare şi sanitare”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, UDMR va propune un mecanism mai eficient pentru despăgubirile în cazul pagubelor şi daunelor produse de animalele sălbatice.

„În această sesiune parlamentară, Camera Deputaţilor va lua o decizie privind modificarea legii care reglementează despăgubirile în cazul daunelor şi al pagubelor produse de animalele sălbatice. UDMR propune metode de despăgubire mai eficiente şi mai rapide şi o responsabilitate mai mare a statului în această privinţă. Conform poziţiei UDMR, fermierii nu sunt cei responsabili pentru măsurile luate de Guvern privind managementul efectivelor de animale sălbatice”, scrie în comunicat.

Repreuzentanţii UDMR anunţă că vor elabora şi depune, în această sesiune, o propunere legislativă care va avea scopul de a soluţiona problema sutelor de imobile confiscate de regimul comunist, dar neretrocedate încă bisericilor. Legiuitorii UDMR consideră că este inacceptabil ca, după 30 de ani de la Revoluţie, să mai existe imobile în legătură cu care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietarilor nu a luat nicio decizie. UDMR va propune soluţionarea acestei situaţii prin lege, astfel încât proprietarii să poată reintra în posesia imobilelor confiscate.

De asemenea, UDMR va propune abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care modifică reglementările privind modul de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, iubita lui Istvan Kovacs. Meseria extrem de bănoasă pe care o are Denisa Fazakas
Capital.ro
Alertă pentru părinți! Un produs pentru bebeluși, retras urgent de la vânzare. Există risc de sufocare, iar clienții sunt rugați să îl returneze imediat
Playtech.ro
Vine canicula în România. Judeţele în care se anunţă temperaturi de foc în următoarele zile
Adevarul
Propagandiști pro-Kremlin cer pedepse cu închisoarea pentru rușii care au filmat atacul cu drone asupra Moscovei
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în industria muzicii hip-hop. Tay Keith, producătorul lui Travis Scott, a fost găsit fără suflare la 29 de ani
iamsport.ro
S-a aflat după patru decenii: Nicu Ceaușescu a blocat un transfer de răsunet la Dinamo!
MediaFlux
Război total în PNL! Partidul și Ilie Bolojan, dați în judecată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?