Ludovic Orban: Am negociat cu cea mai mare parte a posibililor parteneri pe moţiunea de cenzură

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat, miercuri, că a avut deja negocieri cu USR, PMP, UDMR şi grupul minorităţilor pe tema moţiunii de cenzură. El afirmă că ritmul de discuţie este "rapid", iar momentul depunerii acesteia depinde de răspunsurile primite.
Filip Stan
04 sept. 2019, 11:42
Ludovic Orban: Am negociat cu cea mai mare parte a posibililor parteneri pe moţiunea de cenzură

„Am stabilit un calendar de negocieri. Astăzi este miercuri, deja am derulat negocieri cu cea mai mare parte a posibililor parteneri şi în viitorul apropiat vom purta negocieri şi cu celelalte două formaţiuni cu care nu am purtat până în prezent. Ca atare, ritmul de discuţie este rapid. Sigur că va depinde momentul depunerii moţiunii de cenzură şi de răspunsul pe care îl vom primi de la toţi posibilii contribuabili la această moţiune”, a declarat miercuri Ludovic Orban, la Parlament.

El a spus că până acum a avut discuţii cu PMP, UDMR şi grupul minorităţilor, urmând să se întâlnească şi cu PRO România şi ALDE.

„Obiectivul politic principal al Partidului Naţional Liberal în această sesiune parlamentară este oprirea guvernării PSD prin intermediul unei moţiuni de cenzură. În conformitate cu decizia Biroului Politic Naţional am stabilit un calendar de negocieri cu toate formaţiunile politice parlamentare şi grupurile parlamentare altele decât PSD, calendar pe care îl punem în practică. Am avut întâlniri cu partenerii din opoziţie de la USR. De asemenea, am discutat cu reprezentanţii PMP, urmând să mai avem o întâlnire cu colegii noştri din opoziţie. De asemenea, am avut negocieri cu UDMR şi cu grupul minorităţilor”, a mai arătat Orban.

Precizările lui Orban vin după ce preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea va susţine o moţiune de cenzură, dar a apreciat totodată că o amânare a depunerii acesteia ar putea determina o reorientare a forţelor pro şi contra din Parlament.

„Astăzi, e prima dată din 2017 când o moţiune de cenzură poate să treacă fără nicio problemă. Eu cred că cei care au anunţat deja că depun moţiune de cenzură au pierdut deja o săptămână. Dacă mai pierd o săptămână, s-ar putea să fie o surpriză mare: să existe o reorientare, fiindcă aşa e în Parlamentul României de 30 de ani, aşa e în politica românească, şi să se trezească că are majoritate Guvernul, are 233 de voturi la restructurare. (…) Orice pierdere de vreme, orice temporizare a depunerii moţiunii de cenzură prin fel de fel de argumente (…) va lăsa senzaţia că nu se doreşte preluarea guvernării de către opoziţie. Nu e bine, pentru că eu cred că în acest moment ar fi un pas important să se găsească o nouă formulă de guvernare, un nou guvern”, a arătat el.

Citeşte şi: Kelemen Hunor: E prima dată din 2017 când o moţiune de cenzură poate să treacă. UDMR nu susţine Guvernul

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Finul lui Dan Petrescu îl vede pe tehnician pe banca FCSB-ului: „Și-ar dori să ajungă acolo. Aș băga mâna în foc că poate face performanță”
Capital.ro
Greșeala pe care o fac mulți angajați când își calculează concediul. Câte zile libere au dreptul să primească
Playtech.ro
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii și persoanele cu dizabilități
Adevarul
O doctoriță româncă spulberă mitul eficienței nemțești: „E ca în România, mergi pe recomandări și cunoștințe”
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ALERTĂ! Tânăra din imagine este căutată de POLIȚIE după ce a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”
MediaFlux
La ce oră intră pensiile pe card pe 11 septembrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului