CALENDAR ORTODOX 2019. Cruce neagră, ce trebui să facă toţi creştinii sâmbătă

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; Sf. Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi

Greco-catolice
Sf. m. Sozont

Romano-catolice
Sf. Regina, fc. m.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Sfântul Mucenic Sozont este pomenit în calendarul creştin ortodox la 7 septembrie. Sfântul Sozont, locuitor în Pompeiopol, Cilicia, era păstor şi propovăduia Evanghelia celorlalţi păstori, copiilor şi bărbaţilor care se adunau în jurul lui.

Alte articole

Calendar ortodox 2 august 2026. Minunea care potolește furtunile vieții și secretul moaștelor Sfântului Ștefan

S-a publicat structura anului școlar 2026-2027! Când începe școala, calendarul celor 5 module și noutățile privind vacanța mobilă

În cetate însă credinţa creştină scădea din pricina sărbătorilor păgâne. Îndurerat de faptul că oamenii se îndepărtau de Dumnezeu, Sfântul Sozont a intrat în oraş şi în templu, unde se găsea un idol de aur, a luat o mână din această statuie şi, sfărâmând-o, a împărţit-o la săraci.

„Eu sunt cel ce am luat mâna idolului vostru, pe care am zdrobit-o, iar aurul l-am dat celor ce aveau trebuinţă”, a spus Sfântul Sozont în faţa guvernatorului Maximian, la care s-a dus de bunăvoie.

Întrebat fiind pentru ce a făcut aşa, Sfântul Sozont a răspuns că a făcut aceasta ca ei să se încredinţeze de puterea cea slabă a idolului: „Când am luat mâna de pe dânsul, el nu s-a împotrivit. Să fi zis ceva!? Nici că l-a durut şi nici nu a suspinat. Şi cum putea să se împotrivească fiind mut şi fără de suflet? Că de ar fi fost Dumnezeu adevărat şi viu, mi s-ar fi împotrivit şi nu s-ar fi lăsat să-i fac rău. Iar eu, cunoscându-l pe el că este idol, iar nu Dumnezeu, i-am sfărâmat mâna; ba încă era să-l zdrobesc cu totul, ca să nu vă mai închinaţi lucrului cel făcut de mâini omeneşti care, deşi are ochi, urechi, mâini şi picioare, nici nu vede, nici n-aude, nici nu grăieşte, nici nu pipăie, nici nu umblă şi nici nu poate să-şi ajute lui ceva, când l-ar bate cineva sau l-ar preface în bucăţi”.

În urma mărturisirii, Sfântul a pătimit chinuri cumplite, în care şi-a dat sfârşitul, moaştele sale fiind luate de credincioşi şi îngropate în taină.

Astăzi sunt pomeniţi şi Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi.

Sfântul Cuvios Amfilohie s-a născut în anul 1487, într-un sat din nordul Moldovei. A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Moldoviţa, după care, în jurul anului 1508, a plecat la Mănăstirea Pângăraţi, unde a fost ales stareţ, îndrumând obştea monahilor de aici timp de 58 de ani.

Un contemporan al său, ieromonahul Anastasie de la aceeaşi mănăstire, mărturiseşte că stareţul Amfilohie avea, pe lângă râvna pentru nevoinţele duhovniceşti, şi preocupări cărturăreşti şi artistice.

Preţuindu-1 în chip deosebit, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561 şi 1564-1568) l-a ajutat să construiască, în anul 1560, o biserică din zid, pe locul celei de lemn care fusese arsă, fiind sfinţită de mitropolitul Grigorie al Sucevei.

În 1566, Cuviosul Amfilohie s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Moldoviţa, unde a primit marea schimă sub numele de Enoh, trăind în asceză şi rugăciune încă patru ani de zile.

A trecut la cele veşnice în 1570, fiind îngropat de ucenici la Moldoviţa.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor, în martie 2008, fiind prăznuit în ziua de 7 septembrie.

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ.

A intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa, însă, dorind să-şi petreacă viaţa monahală în isihie şi rugăciune neîntreruptă, cu binecuvântarea duhovnicului său, în anul 1432, s-a retras, împreună cu doi ucenici, într-o poiană, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi. Aici, şi-a ridicat o chilie din bârne de brad, iar în 1461, cu ajutor bănesc din partea voievodului Ştefan cel Mare (1457-1504), a construit o bisericuţă de lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi sfinţită de mitropolitul Teoctist I al Moldovei, în ziua de 26 octombrie, acelaşi an.

Atunci, Cuviosul Simeon a fost hirotonit preot şi rânduit egumen al noului aşezământ monahal, ctitoria sa, care i-a purtat numele până în anul 1508 (Schitul lui Simeon), când a devenit Mănăstirea Pângăraţi.

În anul 1476, în timpul năvălirii turcilor, bisericuţa de lemn a fost arsă, iar Cuviosul Simeon a trecut munţii în Transilvania, aşezându-se cu ucenicii săi la Mănăstirea Caşiva, de lângă Cetatea Gurghiului; în toamna aceluiaşi an, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat în respectiva mănăstire.

Osemintele sale au fost aduse, în Moldova, de Ştefan cel Mare, spre sfârşitul anului 1484; o parte dintre acestea a fost aşezată într-o raclă, păstrată în vistieria domnitorului „pentru blagoslovenie”, iar cealaltă parte a fost îngropată în Cetatea Sucevei.

Cuviosul Simeon, sihastrul de la Pângăraţi, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în martie 2008, cu zi de prăznuire la 7 septembrie.