Un mort şi trei răniţi, după ce o maşină condusă de un şofer beat a intrat într-o casă

O femeie de 36 de ani a murit, iar alte trei persoane, între care doi copii, au fost rănite grav, după ce autoturismul în care se aflau, condus de un şofer aflat sub influenţa alcoolului, a lovit violent zidul unei case, după ce a distrus un gard de pe marginea DN7, în judeţul Arad, informează Agerpres.
Ionela Marcu
08 sept. 2019, 06:51
Un mort şi trei răniţi, după ce o maşină condusă de un şofer beat a intrat într-o casă

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localităţii arădene Odvoş (DN 7), într-o curbă periculoasă, unde şoferul a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool.

„Un bărbat de 44 de ani din Arad a condus un autoturism pe DN 7, dinspre Deva înspre Arad, pe raza localităţi Odvoş, iar într-o curbă periculoasă la stânga, din cauza consumului de alcool (0,84 mg./l. alcool pur în aerul exiprat) şi a vitezei excesive şi neadaptate condiţiilor de drum (carosabil umed şi ploaie), a pierdut controlul asupra autoturismului şi a ieşit de pe partea carosabilă, oprindu-se într-un imobil de pe marginea drumului. În urma evenimentului a rezultat decesul pasagerei din faţă, în vârstă de 36 de ani, rănirea conducătorului auto şi a doi minori, de 3 şi 6 ani”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IJP) Arad, Adina Aconstantinesei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a precizat că la accident au intervenit un echipaj de descarcerare, două unităţi SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, au găsit patru victime, doi adulţi încarceraţi şi doi minori, aceştia din urmă fiind scoşi din maşină de localnici. Cei doi adulţi, bărbat şi femeie, au fost extraşi din maşină, din păcate femeia, inconştientă, în stop cardiorespirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată”, a declarat Pleşca.

Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Revoluția zecilor de milioane de euro în fața căreia FCSB, Dinamo, Rapid și Craiova nici nu se văd: „O echipă cu buget cât tot play-off-ul”
Capital.ro
România se împrumută din nou în octombrie. Ce sumă a programat Ministerul Finanțelor
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte