Noul Program ”Casa Verde”, destinat persoanelor fizice, demarează azi. Solicitanţii pot primi 20.000 lei

Noul Program "Casa Verde", destinat instalării de panouri fotovoltaice, începe luni, 9 septembrie şi se va adresa persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, şi producători de energie electrică.
Filip Stan
09 sept. 2019, 05:31
Noul Program ''Casa Verde'', destinat persoanelor fizice, demarează azi. Solicitanţii pot primi 20.000 lei

Conform datelor Ministerului Mediului, prezentate recent de către fostul ministru de resort, Graţiela Gavrilescu, prin bugetul alocat pentru acest program vor putea fi finanţate proiecte pentru circa 33.000 de unităţi locative.

„Minimul de putere instalată este de 3 Kw şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noislucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doreşte să facă o economie, la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a spus oficialul.

Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat, luni, 26 august 2019, de către preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, şi viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.

Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.

Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.

Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Începând din 26 august, lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului a fost publicată pe site-ul AFM, iar instalatorii validaţi în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” au semnat contractele de participare în perioada 2 – 6 septembrie 2019.

Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalaţiei, diferenţa urmând să fie suportată de către acesta.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ianis Hagi, titular în meciul cu Suedia. Care este, de fapt, relația dintre Gică și fiul său: „Nici măcar nu discută cu el”
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte