Pensionare anticipată. Cum poţi să ieşi la pensie mai devreme dacă eşti femeie. Schimbări în LEGEA PENSIILOR

Potrivit prevederilor legislative, femeile pot solicita să iasă la pensie mai devreme cu maximum cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard și numai în condițiile în care au un stagiu de cotizare cu opt ani mai mare decât cel cerut prin lege ca stagiu complet.
Iulian Tudor
10 sept. 2019, 09:33
Pensionare anticipată. Cum poţi să ieşi la pensie mai devreme dacă eşti femeie. Schimbări în LEGEA PENSIILOR

Aceste reguli sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, scrie dcbusiness.ro. Reducerea vârstei de pensionare la cea anticipată nu se poate cumula însă cu nicio altă reducere din lege. „Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege”, scrie în documentul menționat.

Citeşte şi VESTE BUNĂ! Primele pensii majorate au fost deja plătite

Legislația actuală prevede că stagiul complet pentru femei este de 35 de ani. Cât despre vârsta standard de pensionare, pentru femei este de 63 de ani. Atingerea vârstei standard de pensionare de 63 de ani și a stagiului complet de 35 de ani se realizează treptat, prin eșalonarea prevăzută de Legea pensiilor. În cazul femeilor, la limita stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare se va ajunge abia în anul 2030.

Anul acesta, vârsta-standard de pensionare pentru femei a atins 61 de ani, cu un stagiu complet de 31 de ani. De asemenea, trebuie precizat că pentru pensia anticipată nu există penalizări la suma de bani cuvenită. „Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții în care se stabilește cel al pensiei pentru limită de vârstă”, scrie, mai exact, în lege.

La îndeplinirea condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă, pensia anticipată devine automat (fără cereri speciale pe la casele de pensii) pensie pentru limită de vârstă „și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate”, potrivit actului normativ.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Patronul a anunțat plecarea vedetei după FCSB – Botoșani 3-2. „Azi-mâine se rezolvă”. Exclusiv
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Ianis Hagi, în dubiu pentru națională! De ce a ratat startul sezonului și ce urmează pentru mijlocaș
MediaFlux
Horoscop 18 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine are parte de certuri, bani pierduți și surprize neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat