Raluca Prună: Pe Kovesi care a ajuns în pole position pe merit, Dăncilă şi România ei au faultat-o. De ce ar trebui susţinută Plumb ?

Premierul Viorica Dăncilă a cerut, luni seară, tuturor europarlamentarilor să susţină candidatura Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european, acest lucru fiind „în interesul României”. „Cred că mesajul de unitate trebuie să fie cel care trebuie avut în vedere în perioada următoare”, a spus Dăncilă. Raluca Prună, fost ministru al Justiției, a reacționat acid la apelul premierului, făcând trimitere la faptul că Guvernul Dăncilă nu a susținut candidatura lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Pe Kovesi care a ajuns în pole position pe merit, Dăncilă și România ei au faultat-o. Adormise mândria de român, atât de tare că România lui Dăncila a făcut istorie faultând cu repetiție, în Parlament și în Consiliu, pe propriul cetățean pe nume Kovesi. De ce ar trebui susținută Plumb acum?”, întreabă retoric fostul ministru al Justiției.
Filip Stan
10 sept. 2019, 05:29
Raluca Prună: Pe Kovesi care a ajuns în pole position pe merit, Dăncilă şi România ei au faultat-o. De ce ar trebui susţinută Plumb ?

„Viorica Dancila e tot mai sigura pe ea. Vorbeste liber tot mai bine, fara agramatisme fatise. Continutul tot prost a ramas. E continutul lui Dragnea, de al carui nume PSD vrea sa uite. Mostenirea Dragnea e programul de guvernare. Untouchable. Ca si patriotismul acesta contorsionat, a la PSD, cu mandria de a fi roman. Sugestia lui Dancila ca toti deputatii romani din EP ar trebui sa sustina propunerea de comisar european facuta de un guvern PSD lamentabil dupa toate standardele e o astfel de contorsionare. Pe Kovesi care a ajuns in pole position pe merit, Dancila si Romania ei au faultat-o. Adormise mandria de roman, atat de tare ca Romania lui Dancila a facut istorie faultand cu repetitie, in Parlament si in Consiliu, pe propriul cetatean pe nume Kovesi.
De ce ar trebui sustinuta Plumb acum? Ca e desemnata de PSD? De incredere? Eficienta? Competenta? Indeplineste candidata Plumb criteriile din Tratat pentru o astfel de desemnare? Fleacuri. Trebuie sustinuta ca asa vrea PSD care da ora exacta a patriotismului de rit nou, in famiglie. Astfel de sustinere explica mirajul in politica pe care PSD inca il exercita: nu lasa pe nimeni pe drum, rasplateste serviciile. Ale fiecaruia, la timpul cuvenit.”, scrie Raluca Prună pe Facebook.

Delegaţia USR PLUS în Parlamentul European se opune numirii Rovanei Plumb în funcţia de comisar european.

„Atenţionăm Guvernul PSD că prin insistenţa de a o susţine pe Rovana Plumb îşi bate joc de această demnitate publică europeană şi, dacă nu o retrage rapid pe Plumb, se va face de râs şi va fi forţat să vină cu o altă nominalizare după respingerea ei în Parlament”, se arată într-un comunicat al Alianţei USR PLUS.

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, luni, că Guvernul României riscă foarte mult prin susţinerea Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european şi a atras atenţia că audierile în Parlamentul European nu sunt o joacă.

La rândul său, preşedintele PLUS, fostul comisar european Dacian Cioloş, spune că Rovana Plumb are „probleme serioase de integritate şi credibilitate”, acuzând că aceasta a făcut declaraţii împotriva valorilor europene.

Cioloş susţine că la audierile din Parlamentul European „în loc să explice care-i viziunea dânsei despre portofoliu”, Rovana Plumb va trebui „să dea explicaţii despre dosarul Belina şi despre ce a făcut la Ministerul Mediului şi despre cum l-a susţinut sau nu pe Liviu Dragnea”.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Petrolul Ploiești se transformă în pașalâc! Trei jucători ar putea pleca în Turcia
Capital.ro
Carburanți 5 iunie. Cât te costă un plin astăzi. Prețurile la motorină și benzină au fost actualizate
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Clipe de groază pe aeroportul din Frankfurt. Un avion s-a prăbușit la poarta de îmbarcare
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
Bani mai mulți la pensie. Documentele care trebuie depuse de pensionari pentru a beneficia de majorare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți