Două schelete îngropate acum 1.500 de ani în Italia, ţinându-se de mână, aparţin unor bărbaţi

Cercetătorii au descoperit că scheletele celor doi "Îndrăgostiţi din Modena", numiţi astfel pentru că au fost îngropaţi ţinându-se de mână acum 1.500 de ani, aparţin unor bărbaţi, scrie BBC, potrivit News.ro.
Filip Stan
13 sept. 2019, 12:20
Două schelete îngropate acum 1.500 de ani în Italia, ţinându-se de mână, aparţin unor bărbaţi

Specialiştii nu au putut determina sexul scheletelor când au fost descoperite în Italia, în 2009, din cauză că nu erau bine conservate. 

Însă noua tehnică, care foloseşte proteine din smalţul dinţilor, a determinat sexul acestora. 

Relaţia dintre cele două schelete din secolele 4-6 e.n. rămâne un mister. 

Oamenii de ştiinţă susţin că cei doi adulţi au fost îngropaţi intenţionat ţinându-se de mână. 

În plus, unii au sugerat că scheletele sunt ale unor fraţi, veri sau soldaţi care au murit împreună în luptă, potrivit autorului studiului Federico Lugli. Totodată, cercetătorii afirmă că situl unde au fost îngropaţi ar fi fost un cimitir de război. 

Experţii de la Universitatea din Bologna au scris în rapoartele ştiinţifice că descoperirile au inplicaţii profunde în ceea ce priveşte înţelegerea practicilor funerare de la acea vreme din Italia. 

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Octavian Popescu, primit surprinzător de bine în Grecia după scandalul din România: reacția patronului Levadiakos
Capital.ro
Toamna aduce o evoluție surprinzătoare a temperaturilor. Prognoza ANM până pe 19 octombrie
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte