Klaus Iohannis către liberali: Aveţi o echipă cu oameni competenţi şi pregătiţi să îşi asume intrarea la guvernare

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis liberalilor, sâmbătă, de la Constanţa, că au o echipă de oameni competenţi şi pregătiţi să îşi asume guvernarea şi că PNL va fi principalul partid al unei coaliţii care va guverna România mult mai bine şi mult mai mult timp, precizând că liberalii trebuie să fie pregătiţi să intre la guvernare în orice moment. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă la “Reuniunea Filialelor PNL din Regiunea Sud – Est”, care a avut loc la Casa de Cultură din Constanţa, că liberalii trebuie să se pregătească de guvernare, cu smerenie, cu modestie faţă de cetăţeni şi atenţi la problemele fiecărei categorii sociale. Orban a spus celor prezenţi că PNL nu trebuie să cadă în ispita de a lua decizii pe picior, de a scoate din joben ordonanţe de urgenţă peste ordonanţe de urgenţă, fără niciun fel de fundamentare.
Filip Stan
14 sept. 2019, 16:54
Klaus Iohannis către liberali: Aveţi o echipă cu oameni competenţi şi pregătiţi să îşi asume intrarea la guvernare

Iohannis a fost prezent sâmbătă după amiază, la “Reuniunea Filialelor PNL din Regiunea Sud – Est”, care a avut loc la Casa de Cultură din Constanţa. El le-a transmis liberalilor să nu piardă încrederea câştigată la alegerile europarlamentare şi la referendumul din 26 mai.  

“Aveţi o echipă cu oameni competenţi şi pregătiţi să îşi asume intrarea la guvernare. Veţi fi principalul partid al unei coaliţii democratice care va guverna România mult mai bine în viitor pentru cetăţeni, mult mai bine, mult mai mult timp. Dar drumul este abia la început şi vă spun că este extrem de important să nu pierdeţi ceea ce aţi câştigat o dată cu 26 mai, la europarlamentare şi la referendum. Acest lucru se numeşte încredere. Aţi câştigat încrederea românilor, cultivaţi-o!”,a declarat Iohannis.

El a mai spus că îndepărtarea social-democraţilor de la putere se produce în timp, doar prin vot şi printr-o prezenţă masivă la urne.

“Împreună am luptat cu PSD în aceşti ani şi avem obligaţia să învingem decisiv acest adversar pentru că toţi românii contează pe noi. Ştim care sunt paşii de urmat, avem soluţii şi ele fac parte din acel proces mai lung, în etape, despre care am vorbit şi cu ocazia referendumului. Îndepărtarea definitivă a PSD de la putere se produce în timp, doar prin vot, printr-o prezenţă consistentă şi constantă la urne. Unul dintre cele mai mari câştiguri ale ultimilor ani a fost tocmai mobilizarea românilor şi sunt convins că au înţeles că doar votul lor va face posibilă o nouă majoritate care să guverneze corect, care să guverneze pentru români”, a mai afirmat şeful statului.

El a menţionat că lupta sa nu este pentru un nou mandat, ci pentru a reuşi să clădească tot ce nu s-a putut face din cauza războiului purtat cu PSD. “Pentru mine lupta aceasta nu este o luptă pentru un nou mandat. Este o luptă pentru şansa de a clădi în sfârşit împreună ceea ce nu s-a putut realiza din cauza acestui război permanent pe care am fost nevoit să îl purtăm cu PSD în efortul de a-i opri să distrugă România. Viitorul însă nu înseamnă doar bătălia cu PSD, bătălia contra PSD înseamnă reaşezarea ţării pe fundamente corecte, înseamnă un proiect concret de reconfigurare a statului român, înseamnă guvernare responsabilă, înseamnă economie sănătoasă cu creştere durabilă, înseamnă idei comune, parteneriat şi colaborare” ,a mai transmis Iohannis.

El a spus liberalilor la Constanţa că repararea răului produs de PSD trebuie pornită cât mai rapid.
“Eu ştiu ce trebuie făcut, iar primul pas, aţi ghicit, este îndepărtarea acestei guvernări nocive pesediste.Repararea răului făcut de PSD în toţi aceşti ani, în justiţie, în administraţie, în economie, în zonele unde statul a fost distrus, trebuie pornită cât mai rapid. Trebuie să lucrăm împreună la un proiect prin care putem deveni societatea pro europeană dezvoltată şi puternică pe care ne-o dorim cu toţii, prin care putem să orientăm resursele bugetare spre dezvoltare, spre investiţii, spre bunăstarea românilor”, a mai declarat preşedintele.

Şeful statului le-a transmis liberalilor să fie pregătiţi să intre la guvernare în orice moment.
“Iar voi, dragi liberali, trebuie să fiţi pregătiţi să intraţi la guvernare în orice moment şi să fiţi conştienţi de aşteptările pe care le au oamenii de la voi. Este imperativ să redăm oamenilor dezamăgiţi speranţa că viitorul poate fi bun, că nu toţi politicienii sunt la fel, că există oameni competenţi, oameni care sunt dispuşi să guverneze pentru români şi aceştia sunteţi voi. La treabă, dragii mei!”, a spus Iohannis în finalul discursului susţinut la Constanţa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT