Tragedie în Neamţ. O femeie şi doi copii au murit într-un incendiu

O femeie de aproximativ 30 de ani şi doi copii ai ei, de un an şi de şapte ani, au murit în urma unui incendiu produs în judeţul Neamţ, trupurile lor fiind descoperite de pompierii care au sosit să stingă flăcările.
Iulian Tudor
16 sept. 2019, 04:58
Tragedie în Neamţ. O femeie şi doi copii au murit într-un incendiu

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi, duminică seară, să intervină la un incendiu izbucnit la o locuinţă în localitatea Săvineşti, comuna Poiana Teiului, la faţa locului deplasându-se mai multe autospeciale.

Echipele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul unei locuinţe cu etaj şi la o anexă. Pompierii au găsit la etajul casei respective trei persoane decedate, o femeie de aproximativ 30 de ani şi doi copii ai acesteia, unul de un an, iar celălălat în vârstă de şapte ani, potrivit news.ro.

Pompierii au stabilit că focul a fost cauzat cel mai probabil de jar sau scântei, care a căzut din sistemul de încălzire pe materiale combustibile.

Incendiu într-un apartament din Vaslui. Proprietarul a suferit arsuri pe 70 la sută din corp

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Fostul coleg al lui Gică Hagi, cel mai dur discurs după umilințele României: „80% din fotbal e condus politic și pe cumetrie! La juniori antrenează și zidarii”
Capital.ro
Sorin Grindeanu, mesaj după desemnarea lui Luca Niculescu: PSD e extrem de dezamăgit de alegerea pe care a făcut-o Nicușor Dan aseară
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
De ce ar urma să demisioneze Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
MediaFlux
Posibil focar de ciumă în Rusia! Aproximativ 200 de persoane ar fi în carantină, după moartea unei tinere tehniciene de laborator. Moscova încearcă să liniştească populaţia
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte