Tatăl lui Virgiliu Postolachi este foarte supărat pe FRF. El ameninţă că fotbalistul ar putea renunţa să reprezinte România

Virgiliu Postolachi are 19 ani, a fost crescut la Academia lui Paris Saint-Germain, este născut în Moldova şi, reoretic, e eligibil să joace pentru trei naţionale, a Franţei, Moldovei şi României.
Ionela Marcu
17 sept. 2019, 08:13
Tatăl lui Virgiliu Postolachi este foarte supărat pe FRF. El ameninţă că fotbalistul ar putea renunţa să reprezinte România

Republica Moldova s-a opus convocării lui Postolachi la naţionala României, iar litigiul a ajuns la FIFA. Între timp, jucătorul s-a transferat vara aceasta de la PSG la Lille, iar tatăl său este foarte supărat că FRF nu reuşeşte finalizarea subiectului. Mai mult, Oleg Postolachi lasă de înţeles că fiul său nu mai poate aştepta.

Când dânşii aveau nevoie să ne facă să alegem să jucăm pentru România ne căutau şi de trei ori pe săptămână. Chiar l-au trimis şi pe domnul Geolgău la Paris. Acum, nici măcar domnul Geolgău nu mă mai sună. Nu am mai vorbit nici cu dânsul de foarte mult timp. Nici nu ştiu în ce stagiu este acel litigiu, dar timpul trece şi uitaţi că băiatul meu nu este selecţionat de nimeni.

Fiul meu vrea să joace pentru România, dar nici nu mai poate să aştepte la nesfârşit. Dacă cei de la Bucureşti nu se grăbesc să rezolve problema lui Virgiliu, atunci vom fi nevoiţi să luăm o decizie cât mai repede. Este foarte important pentru fiul meu ca el să joace la 19 ani pentru o naţională, dar se pare că este greu să joace pentru România, deşi nu uitaţi că el a obţinut de un an cetăţenia acestei ţări„, a declarat Oleg Postolachi, pentru Prosport.

În schimb, FRF se disculpă de orice vină şi spune că problema ar fi, de fapt, la FIFA. „Să fie foarte clar. Toate demersurile legale au fost făcute de FRF. Nu aparţine problema de FRF. FIFA decide, ea poate spune dacă poate juca sau nu. Nu există niciun fel de termen. Nu poţi face nimic altceva. Am trimis oameni să-l observe, să vorbească şi cu familia. De ce? Doar să cheltuim bani? Nu, pentru că ne-am dori să joace pentru România.

Dar este foarte complicată situaţia. Înţeleg supărarea părinţilor şi să ştiţi că e şi supărarea noastră că nu-l putem folosi„, a declarat Mihai Stoichiţă, la Digi Sport Matinal.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cel mai vechi blestem din fotbal care le interzice lui Cristiano Ronaldo, Harry Kane sau Vini Jr să viseze la Cupa Mondială 2026. Durează de 96 de ani
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Ce joburi se găsesc ușor și sunt plătite bine în 2026. Românii au făcut topul meseriilor pe care le-ai putea începe rapid
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
5 cu Claudiu Răducanu. Cursul valutar l-a dat peste cap pe fostul atacant
MediaFlux
Planul președintelui Nicușor Dan în cazul în care Guvernul Tomac nu e învestit! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți