Trupul lui Alexandru Darie, depus vineri la Teatrul Bulandra. Când şi unde va fi îngropat regizorul

Trupul lui Alexandru Darie va fi depus vineri, de la ora 20,00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei. Fiul lui Iurie Darie va fi ţinut la teatru până duminică, la ora 12,00, anunţă Teatrul Bulandra.
Iulian Tudor
19 sept. 2019, 05:09
Trupul lui Alexandru Darie, depus vineri la Teatrul Bulandra. Când şi unde va fi îngropat regizorul

„În acest interval vor avea loc, zilnic, slujbe religioase pe care le vom anunţa ulterior. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 22 septembrie, la ora 13,00, la Cimitirul Bellu”, se arată într-un comunicat transmis miercuri seară de instituţia de cultură, scrie agerpres.ro.

„Azi la ora 2 PM a încetat din viaţă după o scurtă şi fulgerătoare suferinţă regizorul Alexandru Darie şi omul care timp de 17 ani a condus Teatrul Bulandra. Spiritul lui creator l-aţi cunoscut şi admirat voi, toţi cei care i-aţi urmărit spectacolele. Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, a continuat să lucreze şi să trăiască în condiţii de absolută normalitate şi a reuşit să finalizeze supraproducţia Coriolanus”, menţionează sursa citată.

Citeşte şi Oana Pellea, mesaj cutremurător despre Alexandru Darie: Ai ars ca lumânarea din „Trei surori”… repede şi până la capăt

Potrivit comunicatului, Alexandru Darie s-a aflat sub tratament în ultimii doi ani, iar afecţiunea hepatică s-a menţinut în parametrii iniţiali, fără modificări evolutive, neprezentând vreo complicaţie, fără probleme portale, esofagiene şi fără episoade hemoragice. „Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic şi nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant”, precizează reprezentanţii teatrului.

Ei arată că la începutul lunii septembrie, regizorul a prezentat afecţiuni respiratorii care s-au complicat şi au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut şi alte complicaţii, pe fondul unei depresii imunitare şi a instalării sindromului de coagulare intravasculară diseminată.

„S-a aflat sub îngrijirea secţiei de terapie intensivă condusă de doamna profesor doctor Dana Tomescu, unde s-a considerat norocos că a ajuns şi unde a afirmat că nu credea să fie atât de bine. Şi într-adevăr acolo, doamna profesor, echipa de medici, asistente, infirmiere au făcut totul pentru el, la nivelul oricărui alt centru medical din lume, atât pentru menţinerea vieţii cât şi în ultimele clipe, pentru liniştea şi respectul acordat unui suflet care pleacă într-o altă Lume. Le suntem profund recunoscători tuturor pentru că i-au confirmat credinţa că totul în viaţă este despre Oameni şi Umanitatea lor!”, se subliniază în comunicat.

Reprezentanţii teatrului menţionează că Alexandru Darie „a fost un om care a iubit enorm Teatrul, Oamenii şi Viaţa”.

„A trăit demn, discret şi delicat şi a trăit frumos! A avut forţa interioară să lupte pentru viaţă şi să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire! Ultima piesă pe care o moştenise fără să vrea, dar pe care a înţeles-o atât de bine, era despre moarte, despre lumină şi despre conştiinţa pură. Alexandru Darie îşi dorea ca lumea să fie mai bună şi o vedea de multe ori mai bună decât era. Preţuia cel mai mult integritatea şi încrederea şi le dorea tuturor să fie mai buni. Vă dorim tuturor să vă amintiţi de el aşa cum noi, cei foarte apropiaţi, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil şi invincibil! Lumină clară!”, se mai afirmă în comunicatul Teatrului Bulandra.

Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic „Fundeni”, la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului „Bulandra” din Bucureşti, iar în perioada 2006 – 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.

Alexandru Darie a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, conferit de preşedintele României, cu Ordinul „Steaua Solidarităţii Italiene” în grad de Cavaler şi cu gradul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordat la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Soluția găsită de ANRE pentru ca românii să evite facturile uriașe la gaz și curent. Cum vor fi date, de fapt, alertele la depășirea consumului. Marea problemă a măsurii
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat autorităților. Niciun român nu trebuie să plătească cu ele. Riscă dosar penal
Playtech.ro
Din ce în ce mai mulţi oameni sunt îndemnaţi să îşi înfăşoare cardurile bancare în folie de aluminiu. Cum te protejează acest gest
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un polițist de 38 de ani, șef de post în Timiș, a fost găsit fără viață în spatele unui cimitir. Primele ipoteze
iamsport.ro
Uluitor! 84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
MediaFlux
Prognoza meteo aprilie 2026. ANM anunță vremea pentru următoarele 4 săptămâni
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj