Fost preşedinte, condamnat la închisoare pentru dare de mită

Fostul preşedinte al El Salvador, Antonio Saca, a fost condamnat joi la doi ani de închisoare pentru dare de mită, a anunţat biroul procurorului general, citat vineri de DPA, potrivit Agerpres.
Iulian Tudor
20 sept. 2019, 07:19
Fost preşedinte, condamnat la închisoare pentru dare de mită

Saca, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit vinovat că a încercat să mituiască un angajat al instanţei cu 10.000 de dolari pentru a obţine informaţii despre un dosar împotriva sa, a relatat ziarul La Prensa Grafica.

Saca, care a ocupat funcţia de preşedinte între 2004 şi 2009, „a mărturisit că a comis infracţiunile care i-au fost atribuite”, a precizat biroul procurorului general într-o postare pe Twitter.

Fostul preşedinte execută deja o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru gestionare frauduloasă a 300 de milioane de dolari din fondurile publice şi spălare de bani.

Procurorul anticorupţie le-a declarat jurnaliştilor în faţa tribunalului că un judecător urmează să decidă cum va executa Saca cei doi ani suplimentari.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Ziua în care Dinamo i-a spus NU lui Lewandowski. Cum putea ajunge atacantul mondial al Poloniei în SuperLigă: „L-am văzut la Manager”
Capital.ro
Meseriile pentru care companiile plătesc „regește”. Salariile sunt cu până la 65% mai mari
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte