Traian Băsescu, prima reacţie după decizia CAB că a colaborat cu Securitatea: Voi contesta decizia

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au constatat, vineri, că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securităţii. Fostul preşedinte a reacţionat imediat, anunţând că va contesta decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Filip Stan
20 sept. 2019, 12:02
Traian Băsescu, prima reacţie după decizia CAB că a colaborat cu Securitatea: Voi contesta decizia

„Am vazut decizia, voi contesta la ICCJ. Nu-l acuz pe judecator, asta e. A fost aprecierea lui, voi incerca sa explic mai bine. (…) Nu va pot spune decât că-i contestă şi până una alta nu este decizie definitivă. Voi face contestatie, si repet, niciodata în tinerete nu am ştiut ca contrainformaţii militare sunt Securitate”, a spus Traian Băsescu. 

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit calitatea de colabor al Securităţii pentru Traian Băsescu.

„Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B.-S a-VIII-a C.A.F. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”, au decis magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

La ultimul termen, în 5 septembrie, Traian Băsescu a reluat afirmaţiile conform cărora nu a colaborat cu fosta Securitate.

„Trebuie să mă apăr, avem puncte de vedere total diferite eu şi CNSAS-ul. Vom vedea, ne va mpăca un al treilea, judecătorul”, a spus fostul preşedinte.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Fotbalist din Palestina, ucis de Israel în Fâșia Gaza! Abia se căsătorise și urma să aibă un copil
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Postările sunt controlate la sânge. Autoritatea care dă amenzi pe bandă rulantă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?