Proteste în toată lumea împotriva încălzirii globale

Sute de mii de oameni, din toată lumea şi din toate categoriile sociale şi profesionale, au ieşit vineri în stradă pentru a le solicita liderilor politici care vor participa la un summit ONU pe tema climei să ia de urgenţă măsuri concrete pentru a împiedica o "catastrofă de mediu", transmite Reuters.
Iulian Tudor
20 sept. 2019, 17:10
Proteste în toată lumea împotriva încălzirii globale

Această acţiune de protest organizată la nivel global a debutat în insulele din Pacific, cele mai ameninţate locuri de creşterea nivelului oceanului planetar, şi a continuat în Australia, Japonia, Asia de Sud-Est şi până în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.

Postările de pe reţelele de socializare au arătat grupuri de manifestanţi, de la câţiva copii de şcoală primară din Abuja, Nigeria şi până la zeci de mii de oameni care au ieşit în stradă în oraşe ca Hamburg (Germania) sau Melbourne (Australia).

Greta Thunberg, activista suedeză în vârstă de 16 ani care a inspirat această mişcare de protest, a remarcat într-un mesaj pe Twitter „uriaşa mulţime” adunată în Sydney şi şi-a exprimat speranţa că la fel de mulţi oameni se vor aduna în toate aproape 150 de ţări care participă la această acţiune comună de protest.

„Viitorul nostru se află pe umerii voştri” se putea citi pe un banner întins deasupra unei străzi de protestatarii din Berlin.

„Oceanele noastre se ridică, la fel şi noi” a fost un slogan popular scris pe mai multe pancarte, printre care şi cea purtată de un elev în uniformă la Melbourne şi o alta purtată de o fată cu chipul ascuns de o mască, din Kolkata, în estul Indiei.

Protestatarii au solicitat guvernelor să ia măsuri imediate pentru a limita efectele negative ale încălzirii climatice provocate de om.

Punctul culminant al acestor proteste este New York, unde Greta Thunberg, care a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace pentru activismul său, participă la o demonstraţie în faţa sediului ONU.

Danielle Porepilliasana, o elevă de liceu din Sydney, a avut un mesaj dur pentru politicieni, în special pentru ministrul australian de finanţe, Mathias Cormann, care a susţinut joi, în parlament, că elevii ar trebui să rămână în clase. „Liderii politici din toate colţurile lumii ne spun că elevii trebuie să stea la şcoală şi să-şi vadă de lecţii. Măcar o dată aş vrea să-i văd şi pe ei că îşi fac treaba în parlamente”.

Strategii de limitare a schimbărilor climatice

Summitul ONU de săptămâna viitoare îi va aduce laolaltă pe liderii politici ai lumii pentru a discuta strategii de limitare a efectelor schimbărilor climatice, cum ar fi tranziţia de la combustibili fosili la surse de energie regenerabile. Această problemă este vitală pentru naţiunile insulare din Pacific, care au solicitat în repetate rânduri naţiunilor dezvoltate să facă mai multe pentru a preveni creşterea nivelului apelor.

Elevi din Kiribati au mărşăluit scandând: „Noi nu facem grevă, noi luptăm!”. Copii din Insulele Solomon s-au adunat pe plaje în portul tradiţional purtând scuturi din lemn. Câteva ore mai târziu, în Thailanda, peste 200 de tineri au pătruns în sediul Ministerului mediului şi s-au aruncat la pământ, ca şi când ar fi fost morţi.

„Asta se va întâmpla dacă nu oprim schimbările climatice chiar acum”, a declarat unul dintre organizatorii protestului thailandez, Nanticha Ocharoenchai, în vârstă de 21 de ani.

Această mişcare de protest are obiectivul de a pune presiune atât pe autorităţi cât şi pe companii. Gigantul vânzărilor online Amazon.com Inc şi-a luat joi angajamentul că până în 2040 va fi neutră din punct de vedere al amprentei de carbon. Reducerea emisiilor de dioxid de carbon este un obiectiv extrem de ambiţios pentru Amazon, care livrează peste 10 miliarde de produse pe an şi are o uriaşă amprentă de carbon. „Ştim că o putem face şi ştim că trebuie să o facem”, a declarat CEO-ul companiei, multimiliardarul Jeff Bezos.

În Europa, la Berlin, protestatarii s-au adunat la în faţa Porţii Brandenburg, unde trei activişti s-au urcat pe blocuri de gheaţă amplasate sub nişte ştreanguri, pentru a sugera sinuciderea colectivă prin neglijarea problemei încălzirii globale.

‘Foarte mulţi oameni susţin mişcarea noastră însă am dorit să mergem un pas mai departe pentru că politicienii ne decid nouă viitorul”, a declarat Janik Oswald, un reprezentant german al mişcării Fridays For Future, mişcarea de grevă şcolară iniţiată de Greta Thunberg în Suedia anul trecut. „Cerem ca ceva să se întâmple urgent”, a adăugat el.

Emisiile de dioxid de carbon

Încălzirea globală provocată de emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din arderea combustibililor fosili a provocat valuri de căldură, de secetă, a topit gheţarii şi a dus la creşterea nivelului mării şi la inundaţii, notează Reuters. Emisiile de dioxid de carbon au atins un nivel record anul trecut, în pofida avertismentelor privind necesitatea limitării masive a acestor emisii în următorii 12 ani pentru a stabiliza clima.

La Mumbai, capitala financiară a Indiei, unde anul acesta sezonul musonic a provocat inundaţii, elevi de la cel puţin 10 şcoli s-au alăturat protestelor pentru salvarea climei. La începutul după-amiezii protestatari s-au adunat şi în numeroase oraşe din Europa şi Orientul Mijlociu, printre care Londra, Paris, Bruxelles, Berlin, Varşovia, Stockholm, Helsinki, Beirut, Nairobi sau Cape Town.

„Chiulim de la lecţii pentru a vă da vouă o lecţie”, se putea citi pe pancarta purtată de un elev londonez.

„Schimbările climatice sunt reale, vin peste noi şi nu contează cine eşti”, a avertizat Kelly Robert Banda, o tânără care s-a alăturat protestelor organizate în parcul Uhuru din Nairobi. „Fie că eşti sărac sau bogat, acest lucru este real şi nu discriminează”, a adăugat ea.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Ce cantitate de apă trebuie să bei, de fapt, pe zi. Sub nicio formă nu trebuie să consumi 2 litri
Capital.ro
A murit cea mai mare actriță și prezentatoare TV. A fost cea mai bună ființă de pe acest Pământ
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu declari corect numărul de persoane la întreținere. Măsuri legale pe care le poate lua asociația de proprietari
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
Cu cât se vinde vila din București unde a locuit unul dintre cei mai apreciați avocați de la începutul secolului XX
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Ionel Ganea a primit vestea la scurt timp după ce fiul lui a intrat în comă. Familia este distrusă
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Când vine Apocalipsa. Oamenii de știință au aflat
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Accident rutier grav pe autostrada A1. O femeie a murit, iar un copil, de doar un an, a fost transportat de urgență la spital
Cancan.ro
ZODIA care trebuie să evite călătoriile până în luna iunie, potrivit faimoasei Cristina Demetrescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi privind reciclarea. Toată lumea trebuie să le respecte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Tragedie pe autostrada A1! O femeie a murit după ce mașina în care se afla a intrat într-un TIR, staționat pe banda de urgență. Printre victime, un copilaș de 1 an
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Donald Trump salută "o posibilă zi mare". ”Voi continua să lucrez cu Rusia și Ucraina pentru pace”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Urmaşii unui nobil maghiar au pierdut procesul prin care revendicau o jumătate dintr-un sat