Poliţia din Salonic a destructurat o reţea de adopţii ilegale. Erau implicate 60 de persoane din Bulgaria

Poliţia din oraşul grec Salonic a destructurat o reţea de adopţii ilegale în care erau implicate femei din Bulgaria, transmit marţi BTA şi ANA-MPA.
Alina Costache
24 sept. 2019, 19:26
Poliţia din Salonic a destructurat o reţea de adopţii ilegale. Erau implicate 60 de persoane din Bulgaria

În cadrul operaţiunii au fost reţinute 12 persoane, între care un avocat şi un medic. În total peste 60 de persoane erau implicate în această reţea, despre care se crede că era condusă de trei femei din Georgia, care fac parte dintre cei arestaţi, au indicat surse judiciare citate de BTA, citată de stiripesurse.ro.

Potrivit aceloraşi surse, ancheta în acest caz, care a durat mai multe luni, a scos la lumină o adevărată „fabrică” de adopţii ilegale. Zeci de femei din Bulgaria ar fi călătorit în Grecia, însoţite de membri ai grupării, pentru a da naştere unor copii care erau vânduţi ulterior unor cupluri fără urmaşi.

Preţurile practicate cuprindeau cheltuielile cu naşterea şi se ridicau până la 25.000 de euro, în funcţie de sexul copilului şi trăsăturile acestuia, potrivit stiripesurse.ro.

Ancheta a mai dezvăluit şi o altă afacere nu mai puţin lucrativă a aceleiaşi reţele, comerţul cu ovule umane cumpărate de la tinere din ţări terţe şi revândute, trafic în care se bănuieşte că ar fi fost implicate clinici private de fertilizare in vitro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, ce surpriză! Rusul Kornev a făcut totul public și l-a dat de gol
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat